Cea mai lunga zi

Pentru cei rastalmaciti,

fara numar 😉

Ziua asta lunga se intampla acu vreo 2 spre 3 ani sau, daca preferati un alt sistem calendaristic, acu multa bere. Desi s-au deschis multe sticle de atunci, ziua asta despre care vreau sa vorbesc eu acum o sa ramana pentru destul timp nominalizata si catigatoare detasata a titlului de cea mai lunga zi. Lunga precum o zi de vara. Care era in ziua aia…

Era o zi de vara. Cu doua zile in urma dadusem licenta scris si ne relaxaseram la niste bere la Motoare. Nu zic, fu frumos in ziua aia, ne-a si aproape plouat asa un pic in ziua aia, cand s-au spart norii peste paharele noastre de plastic; insa nimic epic. Am putea baga scuze de alea ca trebuia sa ne pastram simturile ascutite, ca acusi aveam si oralu’ si nu se cade sa te duci sa-i prezinti la gigel munca ta de juma de ora, cat a luat downloadu, duhnind a cea mai pura doaga. Adevarul este ca, desi am tras cu spor, dupa puterile noastre de inca juni, concentratia de bere in apa care ti-o turnau aia in pahar era numai buna incat sa-ti creeze o senzatie metafizica asupra simtului olfactiv confruntat cu savoarea unei beri proaspete. Sau, pentru cei mai putin prolifici intre ale aberatiile mele, iti tranteau aia o picatura de bere in ditamai paharul de bere, numai buna sa-ti pacaleasca limba ca tu bei ca porcul, in timp ce ficatul tau respira usurat ca in sfarsit se hidrateaza si el.

Asa ca, dupa ce am dat noi si oralu’ si l-am trecut toti cu brio, am zis sa repetam experienta. Spre norocul nostru, la Motoare era inchis – ceea ce demonstreaza inca o data ca bodega aia cu e betivi-proof – cum sa-i vina omului sa-si inece amarul/bucurie/nevasta daca tu nu tii bodega deschisa. Si ne-am pus noi sa cautam un alt loc de placeri bahice (desi ma indoiesc ca asta o fi zeul hameiului). Aici fac o paranteza, spre deliciul celor care nu suporta frazele cu mai mult de douazeci de propozitii in ele. Locul unde a inceput ziua a fost indicat de catre Tibi. Care Tibi are un real talent de a gasi cele mai obscure bodegi fix in mijlocul capitalei. Daca exista un birt in centrul centrului in care oamenii batuti de soarta baga tuica, Tibi stie sa te duca in locul ala. Si ca tot am zis de asta, asa iti dai seama ca o sa te imbeti praf in bodega in care tocmai ai intrat: e abia 9 dimineata si abia mai gasesti o masa libera, ca la celelate sunt oameni beti. Si daca te uiti adanca in ochii lor iti dai seama ca nu au dormit acolo.

Revenind – si ne-am apucat noi de degustat. Iar bere care am degustat-o era o adevarata placere: Ursus facut pe vapor, la halba, la modestul pret de 25.000 lei. O reala placere. Plus ca nu era intinata cu apa spurcata pe care o intalnisem la Motoare. Si bem… Eram eu, Tibi, Claudiu si Ion. Care ultimii doi erau hotarati sa nu stea mai mult de trei beri ca aveau unu de dus la munca, unu de dus la alte indeletniciri despre care vom vorbi mai incolo. Pe la a cincea bere, Ion si-a dat seama ca ar fi totusi o idee buna sa ajunga si el la munca. Si a plecat; surprinzator a reusit, cumva, sa nimereasca metroul si drumul pana acolo. Dupa inca vreo 2-3 bucati, Claudiu a primit si el telefonul ala magic la care de obicei prietenii tai neseriosi te intreaba daca trebuie cumva sa iei paine. Si a plecat si el… pe destule carari incat sa nimereasca drumul. Asa ca am ramas eu cu Tibi, care am facut inca o estimare proasta – in mare asta a avut legatura cu faptul ca am cam chiulit la Probabilitati si Statistica si nu stiam sa analizam calumea un esantion. In speta, am zis ca mai stam vreo doua beri si dupa aia o intindem. N-am stat doua beri. Nu Nu… Am stat inca destule beri incat sa nu mai stim cate beri am stat; am stat destul incat sa nu mai stim daca eram doar eu si Tibi la masa, sau se intorsesera si ceilalti doi. Cred ca incepti sa intelegeti cat de mult am stat. Pana la urma am plecat; n-am nici cea mai vaga idee de ce sau cum.

Daca pana acum timpul se contractase, acu’ a inceput sa se dilate, la fel ca toata realitatea din jurul meu. La un moment dat ma suna mama si eu, bineinteles, am raspuns (spuneti cu mine „Nu, nu sunt beat, doar am baut cateva beri” de multe ori). Nu cred ca si-a dat seama ca eram praf; faptul ca mi-a zis ca iar am baut ca ultimul porc a fost doar o gluma care o facem noi in familie („Salut, unchiu Vasile?” „Da, alo hic, cine ma-ta esti, Dan?” „Ba! iar ai baut ca ultimu’ porc!” cam asa ne sunam noi de anul nou). Si dupa ce s-a megadilatat timpul pana am ajuns in statia de 601 (care era in fata bodegii)… Stai, fraza asta e mai amuzanta daca o zic asa: Cand m-am urcat in 601 mi-am dat seama ca autobuzul era un model nou care suporta viteza luminii – m-am urcat, m-am asezat, am clipit, si m-am trezit in Grozavesti. Cred ca si ceilalti calatori erau la fel de suprinsi ca si mine, ca-mi aruncau priviri destul de uimite.

Si am ajuns la episodul eu in camin. Care e partea delicata a povestii noaste, despre care e posibil sa existe oarecare dubii asupra veridicitatii. Si eu am crezut ca e posibil sa fi denaturat realitatea. Insa este statistic dovedit ca nu halucinez cand beau (si nici nu uit, ceea ce e cam de rahat, ca de multe ori beau ca sa uit – dar asta e alta poveste). Revenind – nu stiu daca s-au facut studii, dar se pare ca daca urci scarile in camin atunci cand radiatia gamma emisa de soara are o anumita valoare – ei bine ti se face un pic dubios la stomac. Asa ca nu prea am mai ajuns in camera, ci am tras pe dreapta la prima camera de recreere – nu de alta da voiam sa-i lasa o surpriza lu tanti femeia de servici, sa aiba motiv sa tipe maine dimineata. Si cum imi scuipam eu asa plamanii, aud o usa vecina trantindu-se si cineva facandu-mi duet. Dupa un timp m-am cam plictisit de duet, mai ales ca nu prea ne sincronizam la octave, si m-am oprit. Dar nu am parasit incinta; si nu pentru ca abia mai puteam sa merg, cat mai ales ca devenisem ingrijorat de vecinul meu, care parea ca deja isi scuipase vreo doua esofage si acu se chinuia din greu cu duodenul. Ca sa n-o mai lungim, pana la urma am iesit amandoi si ne-am uitat unul in ochii abia mijiti ai celuilalt, ca ultimele scursuri ce eram, constienti ca o sa murim tineri, dar macar o sa lasam un cadavru bine conservat in alcool.

S-a dovedit ca colegul meu intr-ale decartarii era o ea. Nu cea mai frumoasa reprezentanta a rasei feminine. (Desigur, asta nu mi-am dat seama atunci, ci mult mai tarziu cand ne-am revazut. In momentul ala mi se parea fata cu cel mai frumos cap care imita miscarie unei ameobe) Asa ca am inceput mega-conversatia noastra: eu am zis „ai baut?” ea „da” eu „naspa” ea „da tu de ce” eu ma apucam sa-i povestesc „pai am dat oralul si…” ea „pai da-mi si mie unul” Acu’ nush cum unui om cu sange in alcool i se pare o idee buna sa dea o rusinoasa. Nu-mi pot imagina. Asa ca am zis hotarat „DA!” Asa poti trai o senzatia foarte greu de descris: pentru ca in momentul in care te simti mai fericit (daca reusesti sa simti ceva) iti vine sa tipi de bucurie, dar in acelasi timp esti semi-constient ca e posibil ca odata cu tipatul sa mai iasa din tine si altceva, mai putin plin de pasiune, si mai mult plin cu ce-ai mancat in ultimul timp. Si stai asa in momentul ala si duci o lupta interioara, si faci cele mai caraghioase fete posibile, si te intrebi daca totusi n-ar trebui sa te increzi in switch-ul dintr caile respiratorii/digestive/ce-o mai fi pe-acolo si sa tipi ca boul „DA! DA! DA!” Mi-ar place sa spun ce-am facut insa nu mai stiu – cred ca si camera ei avea un portal de asta cu viteza luminii si am clipit si m-am trezit in pat. Prezervativele vag uzate din buzunare, din cauza caroara m-am vazut nevoit sa imi spal blugii bine de tot inainte sa-i port din nou, cat si faptul ca am mers normal urmatoarele zile, imi dau cateva idei in legatura cu ce s-a intamplat.

M-am trezit ca mi-a sunat telefonul. Deloc surprinzator, era prietena mea, ingrijorata ca nu i-am raspuns pana atunci. Nu stiu exact ce i-am zis. Cert e ca ea a inteles ca am baut cam mult si-s in camera si mi-e rau si ca ea ar trebui sa vina si sa aiba grija de mine. Si, daca tot era in pat langa mine, iar mi-a venit ideea aia minunata ca ar fi cool sa ma culc cu ea. N-am idee de unde-mi vin ideile astea cand sunt beat… de obicei sunt pasnic. Acu’, toata ziua s-ar fi dus dracului daca n-as fi fost un tip prevazator; ba, mai mult, daca n-as fi fost un tip lenes care se duce la farmacie o data pe luna si-si face provizii serioase. Ca altfel ma gandesc ca ar fi batut la ochi daca mi-as fi terminat stocul.

Anyway, pana la urma a plecat si ea, si am reusit sa inchid un pic ochii, destul incat sa ajunga Ion (ala din primul paragraf) in camera. Care Ion, vazandu-ma tolanit in pat (norocul lui ca nu s-a uitat sub patura ca orbea) a zis cu amar „Bine ca tu ai stat si ai dormit toata ziua. Eu de-abia mai stateam la birou” I-am urat, evident, numai bine.

Bafta,

Dan

PS: n-am facut spellcheck ca mor de somn; sper sa intelegeti ceva