Paranoia


De ce nu mai scrii ceva? Ai putea incepe cu…

As putea incepe cu orice. Dar incep mereu cu vocea ei, calda si nenaturala incurajandu-ma. Si, de fapt, de cacat rau e ca nici macar nu e vocea ei. Ati fost atenti pana acum? Atunci e meta-vocea ei, e cacatul ala dulce si incurajator pe care as vrea sa-l aud, pentru care imi adun mintile inecate in alcool ca sa scriu doua propozitii stupide. De parca…

Meta-literatura e stupida – e ideea aia dintr-un colt obscur al unei minti obosite, idee care ai sensatia ca te poate salva cu ceva. Calofil? Da ba, calofil. O lipsa crunta de imaginative invelita intr-un ambalaj delicious al cuvintelor. Ai povesti bune? Nu. Ai un vocabular bun? Nu. Vreo metafora revelatoare? In continuare nu, tot mai timid si mut. Atunci scrie meta-literatura, dreacu. E atat de usor – incepe cu doua fraze de cacat, pe care le repeti la infinit pana devin semnatura ta, si apoi continui cu orice aberatie te obsedeaza in secunda aia. Imi rescriu jurnalul, din nou si din nou, nu? Am scris o poveste despre o poveste despre o poveste pe care am scris-o mai demult despre o poveste care nu s-a intamplat niciodata.

Revenind la vocea ei – de ce? As crede ca e o intrebare legitima, si ca totul se leaga de cele doua paragrafe de mai sus. Am nevoie de un glas cald care sa credea in meta-literatura mea, care sa mi-o critice fara mila, care sa ma faca sa-mi mototolesc foile, dar in acelasi timp sa ma tina legat de tastatura pana iese ceva care s-o multumeasca. Cred ca am avut candva… cred. Si-atunci, de unde tacerea? Pentru ca linistea e o chestie absolute ciudata, secunda aia in care lumea a disparut/s-a prabusit si ai ramas singur cu tine. Si daca toti ceilalti nu vor sa te auda, de ce ai vrea tu sa te auzi.

Personalitate multipla – obisnuiam s-o iubesc. O noua fata pentru orice om, desi zambetul fals e comun. Faza prosta e ca dupa un timp te cam pierzi pe tine, si nimeni nu stie asta pentru ca nimeni nu-l stie pe tine. “Fii tu insuti, toti ceilalti sunt luati.” Si daca si tu esti luat, cine mai esti? Esti copia prosta, discipolul esuat, foaia de calc in care s-a zgariat mina de creion. A cui? Pai cam a ta, dar asta nu prea conteaza.

Dar, textul asta nu e despre asta – e despre liniste, despre glasul ala care te trage din tacerea, e despre doi ochi imensi care se uita la tine si poate te vad,e despre pierdut timp, e despre toate. E despre Jack baut on the rocks si care e pur si simplu oribil. E despre tot, ascuns undeva printre randuri de nici eu nu-l mai gasesc. E needitata si plictisitoare.

Scrie, nu scrie, nu prea imi pasa. Doar o faci pentru tine.

Si-i despre…

Anunțuri

2 gânduri despre “Paranoia

  1. Partea buna e ca vocea aia calda poate sa insemne si sa spuna ce vrei tu , si trebuie sa fie inceputul a ceva. Tot ce primim in general sunt doar niste inceputuri pe care tu poti sa le continui si sa le legi cum vrei. Nu astepta niciodata toata povestea de la nimeni. Si nu, nu incerc sa spun sa nu ai incredere in nimeni, sa nu astepti nimic de la nimeni…doar ca de la tine trebuie sa astepti cel mai mult. Putem sa stam asa being stupid and complaining about a lot of things, sau putem sa ne facem viata fun. It’s all about choice. Nimic nu e hotarat dinainte.

    Nu stiu daca e pentru tine sau pentru mine commentul asta, dar vezi, mie nu imi iese asta cu literatura. Initial iti facusem analiza pe text, si ce a ramas e rezumatul 😀

    Mi-a placut mult ce ai scris. Pentru ca ai scris pentru tine.

  2. Pingback: 2010 in review « Blog de Bere

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s