Vicii, alea, alea…


Nu prea is eu extraordinar de sigur cum sta treaba asta cu viciile – adica, cum e recomandat sa te apuci de ele? Adica, sa presupunem noi asa ca sunt doua tabere, una cu gigei buni care vor sa nu prea viciezi treaba, si de cealalata parte gigei nasoi care te duc pas cu pas spre pierzanie. Asa ca intrebarea mea e cum e mai bine sa te duca spre pierzania asta? Incet incet cum am mai zis deja, sau brusc, sa simti pierzania cum patrunde in tine precum frigul in viata mea (si, in caz ca va intrebati, da, in continuare mor de frig in timp ce scriu capodopera asta, ca caldura in casa la mine e ca absenta cacofoniilor din textu’ asta – si anume deloc daca v-am pierdut deja in superbitatea asta de fraza de trei randuri).

Despre ce vorbeam? A – eram la ziua unui gigel, sa-i zicem asa, abstract si nelegat de nici un alt blog de-al meu, Marius. Nush, numele asta mi-a venit asa, la plesneala, ca n-as dezvalui eu identitatea reala a gigeilor despre care relatez cu patos. Bun, am stabilit locul actiunii… ce mai tre’ sa cuprinda o expozitiune ca la manualul alternativ? A… personajele – eu si niste oameni nu foarte importanti pentru firul epic. Ii vom numi universal gigei sau aia, ca sa nu existe confuzii. Si mai exista un personaj supriza, a carui identitate n-o voi dezvalui in acest punct, nu ca e de Nobel sa bagi intorsaturi ca la Buzau in text, cat ca nu stiu daca bag suficient umor pana la punctul in care o sa fie nevoie de el. (Aici mergea un umor de ala abstract de-al meu, tot de zece randuri, da’ nu-mi amintesc neam cum o cheama pe fatuca… da’ era bruneta, cu niste sprancene mai stufoase ca… ceva stufos, folositi-va si voi imaginatia).

Rezumat pana acum: bla bla, eram la ziua lu’ Marius, intr-o poenita la vreo n kilometri de Vaslui (unde n apartine intervalului deshis 10-20 RON cu taxiu’) cu niste gigei, si sarbatoream ziua gigelului sef Marius, care este. Toate bune si frumoase, cu un iz de ala ghey-liceean de petrecere in poenita. Cre’ca activitatile uzuale intr-o astfel de situatie sunt fugaritu’ mingii cu piciorul, fugaritu’ fluturasilor de sport de ala dubios care incepe cu b, cu palete dubioase specifice aceluiasi sportul, fugaritul faunei specifice poienitei cu ceva ascutit si gratarul din fauna proaspata de poenita. Si ca sa intrati mai bine in atmosfera, trebui sa specific ca era o zi de fara insorita. Da’ nu soare de ala coclit de Bucuresti de la care iti vine sa fugi si sa blochezi traficul pe toate autostradele din Romania. Nu, era un soare de ala domol de calduros de Moldova care te imbine la activitatile clasice intreprinse se stramosii nostri, de la ala de vana si i s-a inecat catelu’ de gat cu un bivol in garla, trecand prin Stefan al Mare cat un bax de Cola si terminand cu nenea presedinte actual, care a fost senator de comuna mea. Deci bagam alcool. Ce alcool, intrebati? Raspunsul este da.

Pentru cei neatenti la detalii, eu is juma moldovean, juma lipovean. Asa ca n-o sa va plictisesc cu detalii despre cum degustam eu finut din placerile bahice, berice (de la Berus, zeul berii), jaidiice (de la JD zeul uiskiului), ginice (de la Ginus, zeul celei mai de rahat bauturi de pe planeta asta) si din nou bahice, ca se terminasera ceilalti zei si vii is detule pe meleagu’ meu (ceea ce ne demostreaza ca moldovenii existau de pe vremea lu Burebista „Ba, deci ati ars toate viile, da?” „Daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, must… asta scrum le-am facut”). Ideea era ca degustam pana un gigel neserios m-a trezit in ceea ce firea mea poetica ar numi „Natura moarta cu Dan si mai mort de beat ce era pe o masa din poenita mai vie ca el. Cu recitaluri aleatorii de manele. Fara numar”. Nu stiu exact ce voia gigelu’ de la viata, insa a facut greseala fatala sa spuna ca „bla bla bla… noi… bla… alcool” Asta e ca si cum ai vedea un evreu stand pe un munte de aur si i-ai zice „nu mai vrei cel mai lipsit de valoare banut din lume?”. Normal ca evreul, o sa zica „Da, vreau.” Asa am zis si eu, asa ca gigelu’ s-a simtit nevoie sa-mi explice, de data asta vorbim mult mai rar, ca nu mai am ce sa vreau ca nu mai e beutura, si ei se duc sa ma cumpere. Asa ca am mers…

Acu’, drumu’ spre unde ne-am dus mi-a demonstrat doua chestii. Bine, mi-a demonstrat si ca poienita era prost organziata daca nu mai era alcool. Dar am mai aflat si ca amatorii se oftica daca le consumi lichidele. Pai si eu ce sa le fac? E vina mea ca ei se misca precum melcii? Pai, auzi la ei, sa ne punem un stop de gin, cu niste apa de asta cu bule, sa facem coctail. Ce coctail ba? Unde ai auzit tu de zeul coctailului? Sa ne punem vin in paharel aici, sa nu bem din sticla ca scursura de Dan. Bre – da’ ce facem aici? Bem sau lucram la pectorali plimband damigeana? Aaaa, si tot legat de problema asta cu amatorii, se pare ca nu este politicos sa-i spui cuiva care-ti reposeaza ca ai baut cam mult ca daca mai comenteaza mult ii sodomizezi tot neamu’ de maimute care si-au umflat organele din banii statului si acu are bani sa ii ia putoiului care te dojeneste jipan. Nope, deloc politicos. A doua concluzie – daca nu vi s-a intamplat vreodata sa n-aveti nici cea mai vaga idee ce s-a intamplat o buna bucata din noapte, atunci n-ati baut niciodata serios. Un betiv serios care stie cum a ajuns in toate camerele de hotel din viata lui e ca o gagica care iti spune „Facem chestii rusinoase acu, dar nu ma deranjeaza daca nu mai vrei sa ma vezi in viata ta” – o fabula.

Asa ca dupa efortul enorm de a trage astea doua concluzii m-am trezit din nou. De data asta intr-un cort, cu gagica bruneta dezbracandu-se si tragand de mine sa facem si noi ceva. Mi-am dat seama ca n-am murit din simplul fapt ca era mult prea intuneric ca sa fiu in Rai, si mult prea racoare ca sa fiu in Iad. Si de Purgatoriu cu curvasaraie all-inclusive inca n-am gasit in scripte. Dilema existentiala fiindu-mi elucidata, am zis sa purcedem sa facem ceva. Asa ca am iesit in fuga (cel putin asa am crezut eu, dar se pare ca copacii fugeau mai repede decat mine, si nu apucam sa inhat nici unu ca ma tot impiedicam),si am admirat ce procesare de calitate a intreprins aparatul meu digestiv, atat cat a apucat si el. Surprinzator am nimerit drumul inapoi in cort; poate si fiind era la un pas de unde cazusem. Deci, la treaba, ca deja simteam cum imi revin dupa ce expulzasem otrava aia de gratar de poienita ( ce de la ce altceva putea sa-mi fie rau?) O vad pe asta goala si-mi scot si eu niste haine.

Asa ca m-am trezit, pentru a treia oara, mai ceva ca Terminatoru’, cand soare era cam o durere groaznica de cap, stomac si orice altceva deasupra orizontului. Cu bruneta goala si sprancenata langa mine, gigiulindu-ma tandru. Si, din nou, se pare ca nu am cele mai politicoase replici din societate iar a spune „Si, ti-am tras-o bine azi noapte, ca eu nu mai tin minte nimic. Si, apropo, tu cine esti?” conduce irevocabil la a fi pocnit cu cel mai apropiat obiect cu o masa mai mare decat a punctului material.

Oricum, ma gandesc ca nici ea nu era cea mai politicoasa persoana din lume – putea sa-mi raspuna la intrebare inainte sa ma pocneasca cu cana.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s