Jurnalul meu vechi (2002-2003)


Prin liceu citeam o groaza de filozofie, mai ales scoala Noica. Si cu ei aveau jurnale (Patinis, Tescani etc) si cum cei cu care plateam berile aveau anumite aspiratii culturale si incercau sa avanseze pe scarile culte din Vaslui (like… floating on air )… ma rog, sa fac o poveste scruta si mai scurta, m-am apucat si eu de mazgalit foi si scris jurnale. Nu cred ca surpinde pe nimeni chestia asta (I, like, write blogs, dudes…); asa ca azi, fiind acasa, m-am uitat un pic in birou si am gasit caietul. Nu am nici un chef sa-l citesc… mai interesant e ca am gasit o nuvela/inceput de nuvela mazgalita pe undeva si-s curios care e treaba cu ea…

Oricum, las aici niste fragmente „mai culturale” de prin caiet. O chestie care se pare ca se cheama Dementa. (cu tz acolo)

I. Mi-am smuls inima din piept si o privesc cum bate neajutorata, pulsand aer in nesfarsit. Am inteles ca lumea este a cuceritorilor, asa ca am sa calc peste orice pentru a o avea. Pentru a fi stapan peste o lume de cimitire si maternitati. Si mai ales pentru a fi in inima ei, in singurul loc in care viata si speranta au binevoit a ma astepta.

A inceput sa bata. Ma gandesc cum isi privea moartea neintelegand cum a putut fi expulzata dintr-un corp in care era cel mai important lucru. Era atat de sigura de nemurirea ei incat nu s-a sfiit sa intoxice totul in jur cu dragoste, mila. modestie, intelegere. Si acum smulsa pur si simplu, despartita de mult iubitele ei vene si artere. Cine va mai hrani de-acum trupul infestat? Mai avea putin si ar fi reusit sa cladeasca un templu in care viata si speranta poate c-ar fi poposit. Si-acum sa moara? Cum sa-i explici unei inimi lipsite de defect ca poate fi extirpata? Ca si cum ai incerca sa-i spui unei stele ce-si supravegehaza de mii de ani neantyl ca-ntr-o zi se va stinge…

Sta nemiscata in baltoaca de sange ce-si are izvorul in pieptul meu. A mai tresarit o data cand primul val a atins-o, crezand ca totul n-a fost decat un vis. Si apoi a tacut.

Cum pot oamenii nascuti fara nadejde sa aiba o inima? La ce bun atata risipa de celule, atata truda din partea unui arhitect nestiut de nimeni, dar cu o importanta colosala, pentru a construi un organ inutil. In zadar l-am ascultat atatia ani: „Ai sa gasesti iubirea”, „Ai sa vezi ca viata isi are un rost, ca nu esti doar un cadavru al carui sens este doar de-a hrani vermii”. Acum am scapat de ea. In locul ei, sub rna cauterizata, si-a instalat rolul orgoliul, adevaratul dictator al trupului meu. Conduce tot cu ajutorul minciunii, insa macar el stie ca este o minciuna.

A spus ca vrea adevarul si m-a desconsiderat mereu din cauza lui. Ce sens avea sa-i spun de ce considera Cioran lumea asta imperfecta, de ce ma indragostisem de Leverkuhn sa de ce nu-mi intelegeam Dumnezeul? Ma privea din ingusta ei lume fara a-i pasa catusi de putin. Acum, scapat de inima ce ma constrangea sa spun adevarul, respectandu-i atat pe ea cat si intelectu-mi (pe care insa nu-l intelegea), voi reusi s-o fac a mea.

Am iubit si am fost tarat prin mocirle. Voi fi iubit si ma voi ridica la cer.

(Ne consideram intelectuali si vedem decadenta vietii, asteptand „o ploaie de foc sau mercur care sa izbaveasca aceasta lumea”. Dar n-am putea trai o zi daca din cand in cand nu ne-am hrani cu lumea celor pe care-i consideram simpli, potolindu-ne setea de izbavire cu bucuria lor, micsorandu-ne pupilele in lumina vietii lor.)

II. Dupa infinitul de nopti petrecute in neantul inexpresiv, aseara am avut un vis. Am visat un inger pgorandu-se in mizera mea lumea si incolacindu-se la gatul meu. Nu mai stiu cum a inceput totul; parca mergeam pe-o strada cand ea a aparut, imbracata in rosu si iradiind puritate. Nu sunt poet sa-i pot canta frumusetea (s-o percep in cuvinte), dar o simteam in inima si in minte. Trecand prin mici intamplari cretine, am ajuns sa ne sarutam: niste saruturi mici, abia atingeri de buze, dar tocmai din aceasta cauza indrumatoare spre paroxism. Mergeam cu ea de mana, o pierdeam fiind invadat de neant, pentru ca s-o invoc din nou… si fie ca revenea sau nu, ma simteam multumit.

Din exaltarea inimii m-am trezit la cosmarul moral al constiintei. Ce drept am eu sa intinei acest suflet? Sa-l intinez cu noaptea mea… Caci lumina ei, oricat de puternica, tot va pali odata sub nesfarsitul meu val de disperare si durere… o va inghiti. O stea straluceste puternic in sistemul ei solar. Dar cu cat aprofudnam neantul, devine doar un minuscul punct ce de-abia se mai vede. La fel ar fi si dragostea si puritatea ei in sufletul meu…

Ma uit ingrozit la ce am scris mai sus. O singura concluzie isi face loc in mintea mea: daca in vis imi pare dragostea imposibila, ce sens are s-o caut sub stralucirea Soarelui?

III. Ce altceva poti face intr-o lume de morminte decat sa sadesti flori si sa ingrijesti pietrele funerare? Sa incerci sa-ti vezi de imbogatirea cunostintelot tale, de inflorirea ideilor in mintea ta de gropar? Si ce sens ar avea sa aduni milioane de pagini sub cutia ta craniana, cand toate vor cadea sub monopolul perspectivei tale? Toate vor exista asa cum le vezi tu, nu va fi nimeni care sa-ti deschida ochii spre altceva. Groparii sunt rari in nesfarsitul nostru cimitir numit lume; si de se-ntampla sa gasesti unul ca tine, s-ar putea sa fie prea preocupat de propria-si groapa pentru a-ti acodra vreo atentie.

Intorc pamantul de pe cadavrele din jur si le vad zambetul, le constat multumirea. Ce sens ar avea sa le arat viermii ce-si tin festinul in trupul lor si pe care ei ii numesc viata, dragoste, prietenie, speranta? Cadavrele isi arunca privirea spre gropar doar cand e acoperit de pamant. Doar atunci se sinchisesc de ce-a facut el toata viata, de cate lacrimi a varsat pe pamantul sterp pentru ca florile sa poata inflori.

Fiecare groapa este lumea corpului din ea. Din adancul ei nu se vede crucea pusa peste o viata ce nici nu a existat. Cu cazmaua mea ma stradui sa construiesc un mausoleu din infinitatea de morminte.

Ce mult trebuie sa fi iubit Creatorul acestei lumi vegetatia de a creat atatea milioane de lesuri care sa-i imbogateasca solul.

(Toata viata am asteptat un sarut ce ma va transforma dintr-un simplu gropar intr-un fericit cadavru. Mi-am cautat proprii viermi care sa-mi imprastie corpul in lumina inimii. Sa fiu oare fericit ca buzele ei nu s-au oprit niciodata pe fruntea mea, lasandu-ma in eterna noapte a mintii mele?)

IV. Exista atatia oameni pe lumea asta care ar face orice ca sa-si prelungeasca viata. Ii vad in fiecare zi la televizor, cu remediile lor naturale, cu interdictiile pe care ar trebui la ni le impunem, cu alternativele pentru diferite mancaruri si distractii. N-am putut sa ma opresc din a ma intreba de ce vor atat de mult sa aiba o viata lunga. Sa fie hotarati a realiza ceva maret pentru umanitate iar timpul sa fie unealta de care au cel mai mult nevoie? Dar ce rost are pamantul de persoane care-i amana hranirea, istoria de oamenii vii, iar literatura de-o prelungire a anxietatii?

Ceea ce nu realizeaza acesti oameni care tremura la auzul cuvantului „moarte” este ca trecerea din existenta este cel mai important lucru din viata lor, singurul care le face viata altcevad ecat o sedere infinita in monotonie. Caci ce s-ar intampla cu ei de-ar fi nemuritori, de n-ar avea lupta catre un ideal irealizabil, nevoiti sa suporte zilnic ceva ce altfel si-ar fi dorit mai mult decat orice? Ar cauta un leac impotriva vietii, si-ar blestema Dumnezeul, preferand Iadul in fata existentei.

Atat risipa de energie pentru a vedea patetismul batranetii…

(Oare cand s-or inventa „naturalistii pentru spirit”, care sa-ti spuna ce si cat sa citesti pentru a ramane intre fericitele bariere ale cretinatatii sau pentru a te vindeca de ciuma cunoasterii? Si oare le-as accepta sfaturile?)

V. Cu toate laudele mele, de-as fi sa aleg intre dragoste si cunoastere, ce as face?

VI. As vrea sa fiu o lacrima, sa ma
nasc din ochii tai, sa mor pe buzele tale…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s