Cap.3: Anticamera


Oase intarziase vreo 10 minute, insa secretarea draguta (foarte draguta chiar), ii spusese ca nu e nici o problema, oricum aparuse ceva urgent si sedinta se amana cu o jumatate de ora. Dar era invitat sa astepta in anticamera, unde deja mai asteptau cateva persoane (”Sa nu fie eroi… sa nu fie eroi…”) , care fusesera chemati pentru aceeasi chestie ca el. Intra, salutandu-i politicos, apoi se aseza pe un scaun liber si incepu sa-i studieze cat mai discret posibil.

Primul lucru care il bucura era ca nici unul nu era erou. Sau ma rog, era o slaba posibiliate ca unul din ei sa fie erou, dar sa nu se imbrace in flasnetele care sunt de obicei asociate acestor specimene; insa un erou fara haine colorate, stralucitoare si cu un oricat de mic simt al modei era o utopie mult prea distantata de realitate. “Nici un erou… asta e bine…” Nu la fel de “bine” era faptul ca mai toti din camera aia erau destul de ciudati – 3 tipi:
– unul care butona maniacal un laptop, cu o privire care parca incerca sa inghita fiecare pixel, sa-i tranteasca 2-3 matrici de proiectie, sa-i schimbe culoarea si apoi sa-l tranteasca pe monitor dupa chipul si asemanarea pixelilor divini; si degetele ii zburau pe deasupra tastelor, parca nici nu le atingeau… insa Oase era sigur ca le atinge, din cauza zgomotului dragut de taste zdrobite care ii invada urechile;

– fix langa computer-dude statea un ins care il privea degajat (si un pic tamp), si care din cand in cand ii mai adresa individului cateva cuvinte de incurajare; de parca la cat de captivat era ala mai auzea ceva; totusi, dupa ranjetele pe care le mai scapa maniacul din cand in cand, Oase se gandi ca poate e mult mai multi-tasking decat crezuse el;

– ultimul personaj degaja teama; cu greu putea Oase sa-si dea seama de mai mult, pentru ca de fiecare data cand ochii i se opreau asupra lui in speranta de a-l analiza, acesta ii intorcea o privirea in care Oase putea citi un intreg roman thriller/horror/putin politist, care inevitabil se termina foarte tragic si foarte dramatic pentru un personaj… iar privirea ii spunea lui Oase ca daca se va mai uita mult v-a deveni acel personaj.

Trecusera vreo 15 minute de cand oase intrase in anticamera si nimeni nu-l bagase in seama. Hotari ca asa ceva este inadmisibil si ca trebuie sa deschida gura:

– Aveti cumva idee ce se imtapla aici? De ce am fost chemati sau faze din astea?

Tipul cu laptop isi ridica privirea din ecran, fara ca degetele sa i se opreasca catusi de putin.

– 100010001010101011111011110000011110010101000101110?!?

Oase intelese semnele de punctuatie de la sfarsitul propozitiei… sau frazei… sau ce mai fusese… in rest combinatia de 1 si 0 trecu pe langa el cu brio. Nu apuca sa-si exprime nedumerirea ca al doilea tip ii explica:

– Hmmm… nu te astepta sa-l intelegi pe Hax0r… are cateva probleme in exprimare (”Cateva?” gandi Oase), plus ca l-ai luat un pic prin surpriza si i-a luat cateva milisecunde (”Milice?”) in plus sa proceseze raspunsul. In alta ordine de idei, nici noi nu prea stim exact de ce suntem aici; desi cam banuim, iar Hax0r e la cativa pasi de-a afla, mai are trecut doar de cateva scuturi de protectie… de care ar fi trecut de mult daca n-ar fi genul de om caruia ii plac surprizele.

Al treilea tip marai ceva si isi plimba privirea de la Oase spre cei doi:

– Deci acesta e faimosul Hax0r? Inseamna ca tu trebuie sa fii Nevastuica…

– Corect, capitane Furie… ii zambi cel numit Nevastuica. Si nu trebuie sa-ti ceri scuze pentru ca era cat pe ce sa ne omori odata, demult. Oricum eram pregatiti si n-ai fi reusit nimic, dar faptul ca o confruntare directa nu a avut loc ne face sa fim mult mai prietenosi unii cu altii… Nu?

– Nu as fi reusit nimic? Furie pufni in ras… Mdea… bine copii… rasul lui deveni aproape isteric.

Oase se simtea total pierdut. Nu auzise niciodata nici de Hax0r, nici de Nevastuica, nici de vreun capitan Furie. Si nu avea idee daca acesta incercase sa-l omoare vreodata. Ceva ii spunea ca probabil nu, pentru ca daca ar fi incercat n-ar fi fost doar o incercare. “De ce nu se putea sa fie doar eroi?”

– Auzi, i se adresa Furie Nevastuicii, da’ papitoiu’ cine e?

Oase nu se asteptase nicidoata ca Furie sa aiba acea chestie minunata numica diplomatie… sau macar discretie. Asa ca faptul ca era singurul neidentificat din incapere (plus ca Furie aratase cu capul spre el, pentru a evita orice confuzie) ii dadura de inteles ca papitoiu’ era el.

– Il cheama Oase… e figurant prin jocuri… nu e tocmai din aceeasi liga cu noi… dar cine stie…

– 1111111111111111111111111100000000000000000111111111111111111111111111! exclama si Hax0r.

Oase se gandi ca ii adresase vreo injuratura, isi inghiti cu greu nodul care i se depusese de cateva minute in gat si se pregatea sa zica ceva, cand usa se deschise si aceeasi secretara draguta patruse.

– Sunteti asteptati inauntru.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s