Cap.1: Oase dimineata


Era cam dimineata cand deschise ochii si tranti ceasul care suna cam insitent. “7?! Ce dracu? Sa mor eu… am uitat sa-l opresc… Fir-ar!” Pana la urma dadu ce avea mai bun din el, ceea ce nu era prea mult la ora aceasta, si se ridica din pat. Oftand si suspinand… si din cand in cand injurand…

Cinci minute mai tarziu era in bucatarie si-s savura cafeaua. Si citea ziarul… idee nu neaparat buna. “Cum???? Ce idiot!!”

Pe prima pagina trona mare un titlu, zambindu-i strengar si plin de tupeu. Cat despre articol, acesta nu mai zambea deloc… pur si simplu il lua peste picior. “Ba, ma lasi! Ce balarie… astia-s distrusi…”

Orasul raului cade sub mainile eroilor

In sfarsit ultimele baricade incep sa cada sub eforturile eroice ale celor care lupta pentru binele comun. Baricada care pana ieri parea indestructibila a inceput sa tremure sub puterile nemaivazute ale celor in care ne-am pus toata increderea. Dupa un an si cateva saptamani de insuccese, Fortul X a cazut in sfarsit. Primul care a pus piciorul dincolo de fort a fost Omul Chimic: “A fost o lupta foarte grea… dar am invatat din erorile pedecesorilor mei si am reusit sa trec mai departe… lupta efectiva a durat cam jumatate de ora. L-am invins pe Rau si am trecut mai departe. Dupa cum vedeti, dupa ce am trecut eu si am deschis calea, ceilalti eroi, urmandu-mi exemplul, au reusit sa treaca si sa patrunda in inima namicului. Nu cred ca o sa mai durezez mult pana vom catiga.”

Articolul continua in acelasi ton, cu din ce in ce mai multe detalii. Toate astea se intamplau ieri… la o zi dupa ce fusese concediat… din rolul de Rau. “Mdea, totul merge exact asa cum si-au dorit… Ei, dragi eroi, va doresc din suflet sa cuceriti Orasul raului si sa va stea in gat.”

Oase era un actor-mercenar virtual in lumea virtuala pe care o impartea cu restul bitilor. Nu-si dadea seama exact ce inseamna virtual, si mai ales bit, insa stia ce slujba are de indeplinit: primea roluri in diferite jocuri, si trebuia sa le indeplineasca cat mai bine posibil. Nu-si mai amintea cum incepuse si prin cate roluri trecuse, insa stia ca fiind Rau castigase cei mai multi bani din cariera sa. Si nu era vorba doar de bani – chiar incepuse sa-i placa rolul.

Nu stia (si nici nu-l interesa) cum se cheama jocul si ce magnifica filosofie se afla in spatele sau. Stia doar ca la sfarsitul unei instantei, la poarte dinaintea ultimului nivel, se afla el, Rau, si trebuia sa opreasca eroii care se avantau cu stamina lor eroiceasca spre salvarea omenirii (sau spre ce se avantau ei… nu prea il interesa). Si-i placea la nebunie sa opreasca eroi; in primul rand pentru ca ura eroii – tot felul de imbuibati, cum destui bani ca sa nu fie nevoie sa munceasca niciodata in viata lor, si care se distrau jucand tot felul de astfel de jocuri idioata, laudandu-se la urma ca au omorat nu stiu ce boss si ca au salvat lumea.

Majoritatea intalnirilor incepeau in modul urmator: “Sunt marele erou X! Am sa-ti vin de hac, demone!” Apoi isi laudau toate atributele, isi tranteau 3-4 vraji de protectie si porneau la lupta; ma rog, incercau sa porneasca la lupta, pentru ca de obicei cand ajungea la “am sa-” Rau ataca si rezolva in 60% din cazuri problema. Pentru restu mai pierdea cateva minute. Dupa cateva luni chiar incepea sa se grabeasca… “50 pe ora… pot mai mult… da’ de-ar veni si astia mai repede, sa nu mai pierd timp aiurea…” Deja eroiii se invatasera si intrau atacand, nu mai pierdeau timp dand din gura; nu ca-i ajuta prea mult. Il distrau la culme cei care reveneau pentru a suta oara in incercarea de a trece de el – “Ne vedeam a o suta una oara, da? Hai… nu fi suparat…” Nu stia de ce, dar era prea bun la asta… Cand cineva rezista vreo 20 de minute, mai mai ca-i venea sa-l lasa sa treaca mai departe; insa imediat eroul incepea sa se umfle in pene si trebuia pus inapoi la locul lui; si anume in cimitir.

Si totusi era prea bun – intr-o zi se trezi cu 3 tipi in costum (din nefericire pentru el, costume de afaceri, nu de super-eroi, desi in momentul respectiv crezuse ca e de bine) in cabina in care se odihnea.

“Ne pare rau, dar trebuie� sa renuntam la serviciile dumneavoastra…”

“Poftim, de ce? Eu credeam ca ma descurc foarte bine!”

“Tocmai asta e problema: va descurcati prea bine. Omorati toti eroii; de vreo luna au inceput sa ne scada vanzarile pentru ca le scade motivatia stiind ca nu pot sa treaca de Rau. Din ce in ce mai multa lumea vrea sa joace. Asa ceva este inacceptabil.”

“Dar…”

“Nici un dar. Ne-a facut placere, dar drumurile noastre tre sa se desparta.”

“Stiti… as putea sa-i las sa castige… nu e nevoie sa ma dati afara… as putea sa joc in continuare, numai ca sa o las un pic mai moale…. nu suna bine?”

“Va rugam sa lasati costumul la garderoba.”

Si acum era acasa, dis-de-dimineata, sorbindu-si cafeaua in bucataria lui, fara munca si stresat la maxim de cretinul care ii luase locul. “Doborat din prima zi! Doamne ce idiot!”

Telefonul suna si il trezi din fluviul deziluziilor in care se scufunda.

“Alo?!”

“Domnul Oase? Cel care l-a jucat pe Rau in Orasul Eroilor din Lumea de Dincolo?”

“Eu sunt Oase… si l-am jucat pe Rau… dar nu stiam ca jocul se cheama asa penibil…”

“Nu contaza parerea dumneavoastra. Jocul are cele mai mari vanzari. Dar nu despre asta este vorba. Avem o slujba pentru dumneavoastra. Ati putea sa treceti pe la noi in cateva ore?”

Anunțuri

Un gând despre “Cap.1: Oase dimineata

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s