Prima mea povestioara

Nu e asta Doar ca mi-am amintit zilele trecute de ea si de faptul ca n-o mai am pastrata pe nicaieri. Cred… desi poate ar mai trebui sa sap pe la ai mei… Oricum, privind inapoi, mi se pare amuzant rau despre ce era. Bineinteles, in mare, era despre faptul ca dragostea suge si ca unii oameni nu reusesc sa se integreze in diverese grupuri sociale, bla bla bla. Amuzant este daca intram un pic in detaliu: un gigel se indragosteste dar fatuca nu prea il baga in seama, pentru ca apoi sa descopere ca unul dintre prietenii lui e mult prea prieten cu ea. Si gigelu’ initial se oftica foarte tare, ca e cam de rahat ca un prieten de-al tau sa se combine cu fatuca ta. Si asa de ciudat mi se pare ca gandeam asa candva. Ciudat cum se mai schimba oamenii…

—————-
Now playing: Godsmack – Serenity
via FoxyTunes

Vicii, alea, alea…

Nu prea is eu extraordinar de sigur cum sta treaba asta cu viciile – adica, cum e recomandat sa te apuci de ele? Adica, sa presupunem noi asa ca sunt doua tabere, una cu gigei buni care vor sa nu prea viciezi treaba, si de cealalata parte gigei nasoi care te duc pas cu pas spre pierzanie. Asa ca intrebarea mea e cum e mai bine sa te duca spre pierzania asta? Incet incet cum am mai zis deja, sau brusc, sa simti pierzania cum patrunde in tine precum frigul in viata mea (si, in caz ca va intrebati, da, in continuare mor de frig in timp ce scriu capodopera asta, ca caldura in casa la mine e ca absenta cacofoniilor din textu’ asta – si anume deloc daca v-am pierdut deja in superbitatea asta de fraza de trei randuri).

Despre ce vorbeam? A – eram la ziua unui gigel, sa-i zicem asa, abstract si nelegat de nici un alt blog de-al meu, Marius. Nush, numele asta mi-a venit asa, la plesneala, ca n-as dezvalui eu identitatea reala a gigeilor despre care relatez cu patos. Bun, am stabilit locul actiunii… ce mai tre’ sa cuprinda o expozitiune ca la manualul alternativ? A… personajele – eu si niste oameni nu foarte importanti pentru firul epic. Ii vom numi universal gigei sau aia, ca sa nu existe confuzii. Si mai exista un personaj supriza, a carui identitate n-o voi dezvalui in acest punct, nu ca e de Nobel sa bagi intorsaturi ca la Buzau in text, cat ca nu stiu daca bag suficient umor pana la punctul in care o sa fie nevoie de el. (Aici mergea un umor de ala abstract de-al meu, tot de zece randuri, da’ nu-mi amintesc neam cum o cheama pe fatuca… da’ era bruneta, cu niste sprancene mai stufoase ca… ceva stufos, folositi-va si voi imaginatia).

Rezumat pana acum: bla bla, eram la ziua lu’ Marius, intr-o poenita la vreo n kilometri de Vaslui (unde n apartine intervalului deshis 10-20 RON cu taxiu’) cu niste gigei, si sarbatoream ziua gigelului sef Marius, care este. Toate bune si frumoase, cu un iz de ala ghey-liceean de petrecere in poenita. Cre’ca activitatile uzuale intr-o astfel de situatie sunt fugaritu’ mingii cu piciorul, fugaritu’ fluturasilor de sport de ala dubios care incepe cu b, cu palete dubioase specifice aceluiasi sportul, fugaritul faunei specifice poienitei cu ceva ascutit si gratarul din fauna proaspata de poenita. Si ca sa intrati mai bine in atmosfera, trebui sa specific ca era o zi de fara insorita. Da’ nu soare de ala coclit de Bucuresti de la care iti vine sa fugi si sa blochezi traficul pe toate autostradele din Romania. Nu, era un soare de ala domol de calduros de Moldova care te imbine la activitatile clasice intreprinse se stramosii nostri, de la ala de vana si i s-a inecat catelu’ de gat cu un bivol in garla, trecand prin Stefan al Mare cat un bax de Cola si terminand cu nenea presedinte actual, care a fost senator de comuna mea. Deci bagam alcool. Ce alcool, intrebati? Raspunsul este da.

Pentru cei neatenti la detalii, eu is juma moldovean, juma lipovean. Asa ca n-o sa va plictisesc cu detalii despre cum degustam eu finut din placerile bahice, berice (de la Berus, zeul berii), jaidiice (de la JD zeul uiskiului), ginice (de la Ginus, zeul celei mai de rahat bauturi de pe planeta asta) si din nou bahice, ca se terminasera ceilalti zei si vii is detule pe meleagu’ meu (ceea ce ne demostreaza ca moldovenii existau de pe vremea lu Burebista “Ba, deci ati ars toate viile, da?” “Daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, must… asta scrum le-am facut”). Ideea era ca degustam pana un gigel neserios m-a trezit in ceea ce firea mea poetica ar numi “Natura moarta cu Dan si mai mort de beat ce era pe o masa din poenita mai vie ca el. Cu recitaluri aleatorii de manele. Fara numar”. Nu stiu exact ce voia gigelu’ de la viata, insa a facut greseala fatala sa spuna ca “bla bla bla… noi… bla… alcool” Asta e ca si cum ai vedea un evreu stand pe un munte de aur si i-ai zice “nu mai vrei cel mai lipsit de valoare banut din lume?”. Normal ca evreul, o sa zica “Da, vreau.” Asa am zis si eu, asa ca gigelu’ s-a simtit nevoie sa-mi explice, de data asta vorbim mult mai rar, ca nu mai am ce sa vreau ca nu mai e beutura, si ei se duc sa ma cumpere. Asa ca am mers…

Acu’, drumu’ spre unde ne-am dus mi-a demonstrat doua chestii. Bine, mi-a demonstrat si ca poienita era prost organziata daca nu mai era alcool. Dar am mai aflat si ca amatorii se oftica daca le consumi lichidele. Pai si eu ce sa le fac? E vina mea ca ei se misca precum melcii? Pai, auzi la ei, sa ne punem un stop de gin, cu niste apa de asta cu bule, sa facem coctail. Ce coctail ba? Unde ai auzit tu de zeul coctailului? Sa ne punem vin in paharel aici, sa nu bem din sticla ca scursura de Dan. Bre – da’ ce facem aici? Bem sau lucram la pectorali plimband damigeana? Aaaa, si tot legat de problema asta cu amatorii, se pare ca nu este politicos sa-i spui cuiva care-ti reposeaza ca ai baut cam mult ca daca mai comenteaza mult ii sodomizezi tot neamu’ de maimute care si-au umflat organele din banii statului si acu are bani sa ii ia putoiului care te dojeneste jipan. Nope, deloc politicos. A doua concluzie – daca nu vi s-a intamplat vreodata sa n-aveti nici cea mai vaga idee ce s-a intamplat o buna bucata din noapte, atunci n-ati baut niciodata serios. Un betiv serios care stie cum a ajuns in toate camerele de hotel din viata lui e ca o gagica care iti spune “Facem chestii rusinoase acu, dar nu ma deranjeaza daca nu mai vrei sa ma vezi in viata ta” – o fabula.

Asa ca dupa efortul enorm de a trage astea doua concluzii m-am trezit din nou. De data asta intr-un cort, cu gagica bruneta dezbracandu-se si tragand de mine sa facem si noi ceva. Mi-am dat seama ca n-am murit din simplul fapt ca era mult prea intuneric ca sa fiu in Rai, si mult prea racoare ca sa fiu in Iad. Si de Purgatoriu cu curvasaraie all-inclusive inca n-am gasit in scripte. Dilema existentiala fiindu-mi elucidata, am zis sa purcedem sa facem ceva. Asa ca am iesit in fuga (cel putin asa am crezut eu, dar se pare ca copacii fugeau mai repede decat mine, si nu apucam sa inhat nici unu ca ma tot impiedicam),si am admirat ce procesare de calitate a intreprins aparatul meu digestiv, atat cat a apucat si el. Surprinzator am nimerit drumul inapoi in cort; poate si fiind era la un pas de unde cazusem. Deci, la treaba, ca deja simteam cum imi revin dupa ce expulzasem otrava aia de gratar de poienita ( ce de la ce altceva putea sa-mi fie rau?) O vad pe asta goala si-mi scot si eu niste haine.

Asa ca m-am trezit, pentru a treia oara, mai ceva ca Terminatoru’, cand soare era cam o durere groaznica de cap, stomac si orice altceva deasupra orizontului. Cu bruneta goala si sprancenata langa mine, gigiulindu-ma tandru. Si, din nou, se pare ca nu am cele mai politicoase replici din societate iar a spune “Si, ti-am tras-o bine azi noapte, ca eu nu mai tin minte nimic. Si, apropo, tu cine esti?” conduce irevocabil la a fi pocnit cu cel mai apropiat obiect cu o masa mai mare decat a punctului material.

Oricum, ma gandesc ca nici ea nu era cea mai politicoasa persoana din lume – putea sa-mi raspuna la intrebare inainte sa ma pocneasca cu cana.

Imbatranesc

Da, stiu, pare greu de crezut. Dar e adevarat… Si cred ca trebuia sa vad semnele mai demult. Adica, am observat ca nu mai fac suta de metri la fel ca in tinerete: in vremurile bune imi lua cam un minut, acu se lasa cu vreun minut juma; plus ca incepe sa ma doara fundul cand stau jos in metrou. Chestii de astea mici – semne sa le zicem. Dar realitatea m-a lovit puternic ieri, cand am intrat in farmacie.

Mica poveste de incalzire – ultima data cand am intrat intr-o farmacie sa cumpar ceva a fost acu un an sau doi, prin Vaslui cred. Era iarna, cred ca 30-31 decembrie, si eu trebuia sa intru neaparat in farmacia aia, pentru ca trebuia s-o intind la petrecerea de Anu’ Nou si imi lipsea un detaliu foarte important: prezervative. Asa ca pasesc eu in farmacie. Sa notam aici ca eu is vag rusinos cand vine vorba de prezervative – am incercat destule, stiu ce-mi place si ce nu (ce i-o place si nu i-o place ei is detalii, daca ti se ofera sansa sa consumi toata cutia stii ca ai ales bine), insa cand vine vorba sa-i cer tantii aleie prezervative ma inrosesc tot si murmur suav cam ce-as vrea. Si, deci, intru eu in farmacie; care farmacie, in caz ca n-am subliniat, era in Vaslui, care nu e tocmai cel mai calduros oras din tara, mai ales pe iarna asa. Asa ca in farmacia asta erau vreo 6-7 la oameni, toti raciti de abia mai puteau face un pas sa se apropie de ghiseu. Pur si simplu tanspirau gripa din fiecare por; cre’ca unul dintre ei era chiar gripa care cauta pastile pentru raceala (asta a sunat mult mai amuzant in capul meu… ma rog, trecem mai departe). Asa, si ma pun eu la casa, cu privirea aia, prin aer, mai mai ca-mi iesea si-un fluierat vag jenat. Insa gandeam pozitiv – “Sunt ultimul la coada, cand ajung eu sa-mi cer nevoile n-o sa mai fie nimeni prin preajma care sa observe ca am planificate trebi rusinoase” Si stau eu acolo linistit la capatul cozii. Astia prin fata toti, cu o voce de aia stinsa, de ma gandeam unde dracu gasesc eu lumunari la ora asta daca unu cade lat, tragandu-si trebile umede din nas la fiecare doua cuvinte – lucru care ii facea destul de greu de inteles “As vrea *sniff* (si aici *sniff* e onomatopee finuta, ca in realitate scotea un sunet mult mai lung, mai umed, si mai plin de “sh”) niste *sniff* gripa *sniff* pastile *sniff* tare racit *sniff*”. Si cred ca farmacista de acolo nu era chiar tocmai cea mai inteligenta faptura din spatele tejghelei, ca se uita adanc printre umezeala ce i se scurgea lu’ ala din ochi, poate poate i-o gasi pupila, si-l intreaba, pe cea mai sanatoasa voce din lumea, intangibila la orice gripa “Imi cer scuze, n-am inteles ce-ati zis… puteti repeta?” Si saracu gigel se apuca din nou sa-si scuipe plamanii pe niste pastile. Si mi-a placut unu pe care in timpul in timpul jalbei sale sale il apuca tusea, o horcaiala de aia veritabila de se zguduiau geamurile si se rasturnau medicamentele din spatele lor. Care medicamente se intampla sa fie si prezervative, asa ca ma gandesc eu “Uuuu… au aparut noile cutii roz de Durex… nice” Ma rog, trecand peste bolile astora, eu ma tot apropiam de tejghea, insa planul meu cam incepe sa esueze: usa de la farmacie se tot deschidea, incat in momentul in care m-am apropiat de casa deja se facuse o coada de vreo alti 7-8 bolnaviori dupa mine.  Si ajung la casa, si pe cel mai jenat tot posibil ii cer lu’ tanti “3 cutii de prezervative: de aia, de aia si de aia” Care tanti bineinteles ca ma intreaba “Poftim?” Asa ca eu, deja halucinogenizat (ce-o mai insemna si asta) de la penibilitatea care ma patrunsese pana la ultimul oscior scap un “Pai ma duc la munte o noapte si o sa am nevoie.” Cred ca am si zambet, de ala strengaresc; mai aveam putin si-i tranteam bancul cu marimea la prezervative si-o intrebam daca putem testa, sa fiu sigur. Bineinteles, fatuca (si folosesc termenul in cel mai larg sens, e vreo +40 ani asa) nu auzise, asa ca a fost nevoie sa potolesc testosteronul si sa-i mai zic o data. Acu’ a inteles si s-a apucat sa scormoneasca: cutia de primele doua aia a gasit, insa a treia n-o vedea. Eu mormai un “Din aia gri” ca deja momentul depasea orice limita de cate priviri suport eu aruncate asupra mea. Si, in ce asta imi cauta marfa, lumea horcaia a moarte in spatele meu. In fina, mamaia din spatele meu n-a mai rezistat si a inceput sa comunice tu tejghelita “Uitati aici, doamna, astea, dati-i-le odata!” In fine, le-am laut si ma dat sa plec, sub privirile tuturor, incat am zis ca merge sa jonglez un pic cu cutiile, macar sa aiba o ultima poveste interesanta de zis si astia (noroc ca nu le-am scapat, ca asta chiar ar fi pus capac). Ba chiar i-am facut cu ochiu unei tipe din coada, desi cearcanele si snotu nu erau chiar incredibil de atragatoare.

Merge un aliniat aici, asa, inainte de concluzie.

Si de ce zic ca imbatranesc, va intrebati? Pai, o data cu schimbarea asta brusca de anotimp m-a cam prins o raceala. Asa ca m-am dus sa-mi iau chestii care sa ma salveze – pastile cum le zic oamenii. Bineinteles ca era cineva inaintea mea – una de cumpara trebi pentru copchilu ei mic. Lucru care mi-a demonstrat ca nu am gresit toti anii aia in care mi-am pazit cu sfintenie stash de condoame – daca asta sau barbatusu ar fi facut la fel, acum n-ar fi avut plodu, si eu as fi putut sa-mi iau pastilele si sa ma duc sa mor acasa. Si daca tot asteptam, mi-am amintit de vremurile mai sus enumerate, si ma gandeam daca n-ar fi mai bine sa iau tot niste prezervative, ca sigur is mai bune decat pastilele. Si cu gandul asta in cap ma uit cum pleaca mamica si ma apropii si eu de tantea farmacista; si cand sa deschid gura ma apuca o horcaiala de aia crunta, de scuipam plamani in toate directiile. La care tantea, vag mai luminata decat fatuca din povestea anterioara ma intreaba “Ceva pentru tuse, nu?” Si ultimu strop de tinerete din mine parca ma implora sa-i zic “Nu, un bax de prezervative, ca am auzit ca ies niste pozitii si miscari interesante cand bagi horcaiala in ecuatia” Asa ca i-am zis “Da… si ceva pentru raceala in general”

Si, ca sa inchei cum am invatat eu la scoala, cu concluzia scria cu litere mari sa inteleaga scopul postarii si aia de citesc numai ultima litera – esti batran cand intri in farmacie sa-ti cumperi orice altceva decat prezervative.

Dan

—————-
Now playing: Freeway – Still Got Love
via FoxyTunes

Cum sa supravietuiesti unei orgii

Ca orice seara cu sfarsit incert, a inceput cu bere. De fapt, doar denumirea oficiala e bere, ca in rest era o posirca obosita, genul de lichid dubios ce s-ar scurge daca o bere reala ar face pipi. De fapt, de ce ma chinui cu descrierile – eram la Motoare si “savuram” posirca dubioasa mai sus mentionata, posirca pe care bautorii light-weight de pe acolo o denumeau bere. Si eram noi acolo mai multi oameni, colegi, fost colegi, necunoscuti si viitori necunoscuti, ca unii de pe acolo ma cam enervau si nu as mai fi vrut sa-i vad vreodata. Cum paragraful asta e doar o introducere, nu mai intru in detalii cum si de ce eram acolo. Conteaza ca punem noi mana de la mana si bem bem, light weightsii o intind, si-am mai ramas vreo 8, megahidratati dar in acelasi timp ofticati ca apa asta de-o beam continua sa fie mult prea pura. Si astia 8 eram patru baieti (eu, C., Alex si Grasutu) si patru fatuci, la care nu le stiu neaparat la toate numele. Conteaza ca dintre ele doua si maxim inca jumate erau acceptabile spre chiar bune. Dar asta e o estimare relativ treaza…

Ora fiind tarzie, deja ne batea gandul s-o cam intind la oile noastre, mai ales astia de aveaeu gagici acasa, asa ca ne ridicam si-o luam incet pe scari in jos. Cand sa iesim de tot din cladirea ce adapstea spelunca, una dintre fatuci se trezeste ca ce bine ca ne-am intalnit, ca nu ne-am mai vazut demult, si e asa bine sa iesi cu prietenii la un suc. Si ca e pacat ca acu tre sa mergem fiecare la casa lui. Acu urma un moment de oftat trist din partea lor, insa a fost mult prea fin si insesizabil, ca eu in continuare ma gandeam la cata bere adevarata as fi putut sa-mi iau din banii irositi in seara respectiva. Trece oftatu si aceeasi fatuca (sau alta, nu-s foarte sigur) zice ca am putea sa mergem si sa mai stam la o tacla la ele acasa, daca nu ne grabim si tot nu ne-am mai vazut de mult. Vot unanim pentru da. Asa ca purcedem. A se nota ca in punctul asta eu n-aveam nici cea mai vaga idee ca se pregateste o orgie spontana.

Ajungem la ele la bloc (pe drum intelesesem ca ar cam imparti un apartament unele dintre ele, probabil de aia si umblau in card si nu plecasera de mult una cate una), moment in care eu bag seama ca luminile unui magazin deschis imi mangaie timid ochii. Cu logica mea imbatabila, desi vag creponata de faptul ca eram treaza, ajung la concluzia ca magazinele deschise au in ele alcool. Bine, si alea inchise au in ele alcool, insa din ala neinteresant si inaccesibil din cauza usilor mult prea inchise pentru gustul meu. Si vin si eu cu probabil singura initiativa personala pe seara respectiva “Ba, da’ noi ne gargarisim pe uscat sau ne umplem buzunarele cu niste Jack, just in case?” Fu o initiativa buna. Sincer, nu credeam ca dupa atata apa Jack-ul o sa lunece tocmai conmfortabil, insa a mers. Si a venit momentul ala cand mi-am dat seama ca toata povestea asta cu apa si oameni trezi a fost doar din perspectiva mea; momentul ala trist in care iti dai seama ca esti cea mai treaza persona de la masa. Trist mai ales din noua motive: unu ca nu prea-i intelegi pe ceilalti; doi ca nu prea mai esti atent la ceilalti, ca te concentrezi pe binele tau egoist si cauti sticla sa-ti mai torni. Cum mi-am dat seama ca a sosit momentul, desi si rasetele isterice din jur la orice silaba ar fi fost un indicator bun? Una dintre fatuci se ridica (sa precizez cadrul totusi, desi nu prea le am cu descrierile – eram in sufragerie/living, in jurul unei masute de sticla, stand pe jos in cel mai pur stil japonezo-turc) ne clipeste, mormaie “… surpriza… baieti…” isi scoate bluza si o arunca pe capul lui C. si incepe sa se zbantuie pe acolo. Notati ca in momentul asta, desi cel mai treaz, standardele mi se coborasera si ideea mi s-a parut interesanta. Surprinzator, a doua care era i-a urmat exemplul a fost una dintre gagicile bune. De fapt, cea mai buna gagica de acolo; si ma rugam sa-mi arunce tricoul pe mine. Intr-adevar, pe mine l-a aruncat, insa n-a fost o situatie asa vesela, ca imediat de i-a zburat capota asta s-a aruncat pe Alex si da-i mozoleala, calareala, pipaieli, pipaieli pe C. din cand in cand din partea amadurora, ca era cam aproape de ei. Eu m-am cam ofticat, asa ca mi-am zis sa nu mai pierd timp si sa bag direct din sticla. Numai e nevoie sa zic ca totul a inceput sa degenereze – deja gagigile erau toate in sutienuri, ala doi se calareau, C. studia piata iar Grasutu… Ei bine, Grasutu cred ca era un pic luat, ca i-a luat ceva timp pana sa realizeze ca in jurul sau se arunca haine. Dar, si asta am apreciat la el, din moment ce si-a dat seama ca orgia a inceput a reactionat prompt si hotarat. A sarit in picioare incercand aproape sa-si sfasie camasa, a cazut imediat pe spate cu o bufnitura si un cap de canapea, insa nu a oprit si a sarit din nou, reusind de data asta sa-si dezgoleasca bustul. Insa nu s-a oprit aici (v-am zis doar ca omul era hotarat) – inainte sa ne dam noi seama ce incearca el acolo ne trezim ca asta e complet gol, ranjind mandru de ce ne arata el acolo. Ei bine, asta chiar ca ar fi sot un moment jenant, insa, din nou, noroc ca Grasutu era hotarat – a tasnit spre doua fatuci, fara a observa ca cei doi de se calareau isi schimbasera un pic pozitia si un picior ii bloca drumul; asa ca s-a agatat de piciorul asta si a cazut din nou. Ne-am dat seama ca nu a patit nimic din gemetele lui de “Nu am nimic”; insa apoi a adormit, cu hotararea aia de-l caracterizase pana acu.

Moment in care C. a stins lumina si banuiesc ca a atacat ceva, ca i-am auzit pe primii doi maraind cand C. si victima lui au cazut peste ei. Acu’, pe mine intunericul ma speria un pic. Si nu deoarece ma temeam ca la cat de alcoolizate erau alea doua de mai ramasesera n-o sa gaseasca cei doi pasi pana la mine; dar aveam vaga senzatie ca e posibil sa ma trezesc cu o mana pe mine facandu-mi ceva care sa-mi placa si eu sa ma tot intreb daca e normal ca o mana feminina sa fie asa mare si paroasa. Asa ca am facut ce fac intotdeauna cand sunt panicat – am baut in continuare. Cand s-a terminat de tot sticla, alea doua tot nu ajunsesera la mine. Asa ca m-am gandit, daca tot ma duc la baie, sa vad si ce-au patit. Si le-am gasit in cel romantic momente lesbo – bete adormite una peste alta, goale, una cu sanul celeilate in gura. Frumos, ce pot sa zic – am stat sa admir un pic. Pe de alta parte eram un pic dezamagit ca vederea mea nocturna nu mai functiona asa bine, de nu vazusem cum au ajuns in acest punct. Deci ramasesem singurel… asa ca am luat cealalta sticla, m-am intins pe canapeaua care surprinzator era libera, si m-am culcat.

O sa ziceti ca e cam trista treaba, ca nu m-am ales cu nimic de la orgia asta. Si e posibil sa aveti dreptate. Insa mai exista un mic lucru numit a doua zi dimineata. Si asta merge foarte bine daca esti realtiv outsider in grupul cu care orgiuesti. E senzatia aia sa te trezesti singurul cu haine pe el si care stie ce-a facut aseara. Si nu are pe nimeni calare pe el. Mastercard ar putea face o reclama: sa ajungi acasa la fatuci – multa posirca la Motoare; sa nu pleci acasa ca astia te plictisesc teribil – o sticla de Jack; privirea tuturor a doua zi dimineata cand tu esti in picioare si imbracat, le faci cu ochi si zici ce blog bun o sa iasa din asta – de nepretuit.

—————-
Now playing: Keri – Tacerea zmeilor ft. Axes & DJ FaiboX
via FoxyTunes

Blog abject

Nu sunt foarte sigur ce inseamna abject, dar asta nu m-a oprit niciodata sa folosesc cuvinte. Ati observat cum ultimele bloage fura povestioare cuminti si dragute ? (mai putin ala cu pula lu’ Marius, care a fost o scursura sub centura, care o sa se repete cat de des posibil) Ei bine, astazi vom revenit la esenta blogului in esenta lui. Si e trecut trecut la categoria Ghiduri practice pentru ca are subtitlul Cum sa-ti revii dupa un eveniment emotional marcant. Si nu, nu-l maimutaresc pe Raducu – stiu ca pare greu de crezut dar nu vedetele astronomic n-au trademark pe cuvintele care incept cu pul, pizd sau fu. Asta fu introducerea. Cititi mai departe pe spinarea voastra.

Asa – daca te-a marcat in viata asta sau de apoi un eveniment emotional marcant care contine cel putin o persoana de sex opus, poti incerca diverse metode pentru a-ti reveni pe calea cea buna. Poti sa-ti iei viata; poti sa faci bungi giamping; sa babardesti douaj de femei una dupa alta; poti sa cateri munti etc etc. Sau poti sa faci ceva care sa le cuprind pe toate – sunteti pregatiti, cu urechile ciulite, cu caietelele aproape, gata sa luati notite? Meritati secretu? Vi-l spun oricum, ca-s marinimos – futeti grase. Eh?! Asa-i ca nu va asteptati? Sa explic…

Dupa o despartire dureroase, dupa ce ati ispravit de udat perna, va vin intrebarile alea va demonstreaza ca aveti un ghey mic in voi (eu vorbesc de micul ghey metaforic; daca totusi simtiti o usturime in locuri intunecate, e posibil sa metafora si alcoolul de-aseara sa fi fost prea puternice) – sa va intrebati “eu de ce nu-s bun, eu nu pot mai mult bla bla bla”. Normal ca nu poti mai mult, tocmai te-a lasat parasuta, esti prostul satului, probabil acu se babardeste cu unu cu bemveu, ca tu nu ai putut face ceva cu viata ta si ti-a trebuit sa fii programator cinstit si sa muncesti ca punctu’ strategic pentru doi banuti. Dar, de dragul povestii, sa presupunem ca ai putea mai mult. Ei bine, si-ti vine ideea mareata sa mergi in club si sa agati tot ce are doar doua picioare si arata cat de cat comestibil. Acu’, umbla zvonul prin sat ca gagicile cica ar fi sensibile la sensibilitatea flacailor care o ard pe rebound. Vrajeala – ca daca o arzi clubareste oricum n-o sa apuci sa-ti spui povestea patetica despre cum ai trantit tu ditamai buchetu de flori in gradu’ viu din fata scarii, buchet pe care ea nici n-a avut bunul simt sa-l vada cand s-a dus sa vada daca bancheta din spate a bemveului e mai moale ca patu lu ma’sa unde i-ai tot tras-o tu. Plus ca nu merg nici lacrimile, ca o crede lumea ca-s de la fum. Asa ca nu-ti irosi timpul cu gagicile bune. Desigur, ti-ai putea gasi jumatatea, sau macar un mega futai de calitatea, numai bun de povestit la nepoti. Insa cine are nevoie de asa ceva? In seara asta traim pe muchie. Asa ca defineste-ti repede limita de cat volum poti suportain fata ochilor inainte sa izbucneti in ras, si cauta-ti balena aleasa. Cum s-o aduci pana la harpon e detaliat prin alta parti, nu dau aici tot mura in gura. Aaaa, si daca limita pe care ti-ai definit-o nu creeaza atractie gravitationala si prietenii tai inca ar putea s-o incadreze la categoria futabil, mai bea, ca cica alcoolul iti schimba perspectiva. In momentul in care ti se spune ca se vor face luni intregi pe seama a ce-ai agatat, iar cand te ia de mana iti aminteste de copilaria ta minunata, cand ai fost la zoo si ai atins ursu grizzly, atunci ai gasit ce cautai.

Acu, poate va apuca intrebarea “Ba, bine bine, cica agat o… cum sa-i zic sa nu fiu porc… ditamai chestia. Da’ de ce ?” Pai n-am zis ca azi traim periculos? Pentru neofiti – sexul cu chestii mari e fun pentru ca e mereu surprinzator – niciodata nu stii daca o sa scapi cu viata au ba. Aste pentru cei care sunt mai dinamici in pat, si nu o ard clasic, ca niste misionari cuminti. Desi si pozitia asta are beneficiile ei, care vor fi enumerate laterish. Dar sa nu ne grabim, s-o luam catinel. Prima surpiza – sa-i dai jos sutienu (ma rog, daca n-are sutien te distrezi altfel, insa dispare din mister – cand mergeti spre taxi sau din taxi spre casa, topaiti ca si cum ati fi doi porumbei handicapati – desigur, exista riscu sa-ti iei una in gura, insa eu zic ca privelistea merita). Asa, si cand ajungi la sutien, mai intai se lasa cu intrebari existentiale “Oare cata mobila as putea sa acopar cu el? Daca ma arunc cu el de la balcon pana unde as pluti? L-as putea folosi ca prelata la masina? etc” Apoi, sunt doua tipuri de sutiene – alea de fac sanii sa para mai mari sau alea de-ti tin podoabele in loc. Suntem in categoria a doua, deci poti sa pui pariuri mentale cam pana unde o sa ajunga, daca’s mai mari ca pepenele de douaj de kile de-l ai in frigider (ca tot e sezonu). Plus ca, mare girja cand il desfaceti, ca la cata presiune s-a creat acolo, cand sar liberi nu-i bine sa fiti in calea lor. Si apoi treci la lenjeria intima cunoscuta si sub denumirea de budigai (din motive lesne de inteles, nu le putem zice bikini sau chilotei) – acu, daca sunteti ecologist, puteti vedea cum mai decurg defrisarile in padurea amazoniana.

Poate fi se pare ca nu zic nimic de preludiu – pai, daca te apuci tu frumusel colosa sa saruti fiecare bucatica din corpul ei, sanse mari sunt sa rasara soarele. De mai multe ori.

Si apoi incepe distractia. Nu stiu altii cum sunt, da’ eu prin pat ma foiesc. Si-mi vin tot felul de idei tampite, ca de exemplu “Si-acu tu deasupra…” Si-mi amintesc de alunecarea aia de teren de la bunica. Sau “Si-acum ia-o in gura… Bai! Unde mi-s picioarele???” Sau “Si-acu sa-ti ofer eu placere orala… A, Batman, ti-ai mutat aici ascunzatoarea?” E riscant, dar merita. Ca de la cata adrenalina bagi in tine din frica pentru integritatea corporala, e ca si cum ai baga un flacon de viagra. Si o sa ai nevoie, pentru ca din momentul cand pleci in cautarea si pana ajungi la locul caldut, is mari sanse sa se plictiseasca micutul. Si, in cazul cand o ardeti misionareste (mult prea safe pentru gusturile mele, da’ na, sa-i ajut si pe astia): mai tineti minte cand v-au dus ai vostri pentru prima daca la mare, la Neptun, si sapati santulete in nisip si va gandeati ce valuri mari sunt – nu-i asa ca valurile de atunci seamana cu valurile de le creezi tu acu? Hai, ia-ti tridentu in mana si tipa “Sunt Neptun, zeul apelor!”

A… si cam ultim sfat – hraniti-o bine inainte s-o bagati in pat. O fi bine sa traiesti periculos, insa nici chiar asa. Si stiu ca Pinocchio a reusit sa iasa din balena, insa aia era o poveste.

Anywayz, sper ca o sa va foloseasca micul meu ghid si data viitoare cand aveti probleme emotionale sa stiti ce sa faceti – nu-mi cereti mie sfaturi.

Good night, good fuck

Marius

Am avut un coleg de liceu caruia ii zicea Marius. Cu care credeam ca suntem prietenari. Nu ma chemat la nunta lui, care a fost acu vreun an. Dupa cum o sa vedeti in randurile urmatoare, nu m-a trecut nici pana acum.

Marius era de treaba asa, de felul lui, insa avea un mare defect: la orice gagica ma duceam si-i ziceam “Buna, ce faci, ingurgitam si noi un suc zilele astea?” imi baga replica “Esti dragut, insa inima mea ii apartine lui Marius…” De parca la pubertatea mea fix de inima ei aveam eu nevoie. Dar sa trecem peste acest moment si sa-i facem analiza morfologico-sintactica si mai ales anecdotica a acestui personaj. Marius era foarte de treaba… Nu, pe bune, nu prea am chestii de rau de zis de el – era asa o nice person, te ajuta la nevoie daca n-avea nimic mai bun de facut, arata fizic bine, ochi albastri, familie buna. Tacamul complet. Daca n-as fi facut pipi din picioare probabil si inima mea ar fi fost la el. Si e cam de cacat situatia asta, sa nu aiba omu’ defecte, ca nu prea ai cum sa te iei de el. Bine, nu prea stia matematica, sau chimie – ii pasa cuiva? Evident nu… Asa ca hai sa inventam ceva.

Intai si-ntai, sa patrundem in filozofia a vreo 70% din gagicile din Vaslui (de celelalte 30% nu pot sa ma iau ca am mai iesit eu cu ele si nu e frumos). Asa, deci, filozofia asta care de fapt nu exista, ne spune ca femeile din Vaslui dau “piersica” (sesizati ghilimelele, e foarte probabil ca in cazul asta eu sa fi vrut sa zic pizda, insa m-am abtinut si am facut o metafora, ca blogu asta e un finut de blog) pe sacu de cartofi. Lucru care mi s-a parut o afacere destul de buna la momentul respectiv, desi eram amarastean si n-aveam bani de un sac de cartofi, insa suna ca o idee buna. Dupa aia am aflat ca iesi mai ieftin cu un pahar de Jack. Dupa aia am aflat ca, daca stii in ce bodegi sa mergi, obtii acelasi lucru cu o bere. Si, mult mai tarziu, in final am aflat ca daca iti place sa faci valuri (a se citi sa futi balene, ca a fost cam subtila metafora) merge si moca. Buuuuuuuun… prinserati ideea cu filozofia? Sa revenim la Marius.

Marius asta cred ca avea ditamai ciolipanul in pantaloni (asta fu alta metafora, va las pe voi sa descoperiti implicatiile metafizice). De unde trag concluzia asta? Nu din pasiunile mele ghey din copilarie, nu nu. Insa flacaul avea un mers ciudat. Acu’, mers ciudata e mai multe – ala clasic e mersu de ciolipan in pestera de lilieci. Dar cu Marius era mai special asa de felul lui, nu avea mers de asta – avea un mers de ciolipan mare. Destul de greu de explicat. E un mers de ala, un pic aplicat, insa tu incerci sa par drept, insa nu poti ca e bagat ciolipanu’ pana in talpa si daca te indrepti de tot iar strici o pereche de blugi. E, oarecum vag, ca si cum ai merge cu mobilu’ bagat la calcai la un examen de-al lui Caza (asa ca Tibi, da-l in judecata pentru drepturi de autor). Si, tot legat de nebulozitatea lui, baiatu asta avea o ceafa drapta perfect, parca era facuta din caramizi. Si, suprinzator, nu era pentru ca-l plesnise Manole odata. Legenda era ca jucase odata Ascunsa si cand s-a zis “Cine nu e gata il iau cu lopata” el n-a fost gata. Eu cred ca de fapt si-a intors prea tare capul pe strada dupa o fatuca si s-a autolovit la ceafa.

Deci this sucks, ca nu gasesc nica rau de zis de el. Asa ca ma opresc aici. Si paruse o idee asa buna la incepit. Aaa… si, fetelor, in caz ca n-ati fost atente la primu paragraf, e insurat omu. Si nu, n-o sa va dau datele lui de contact. Si nu, nu cred ca va da un sac de cartofi pe ochi frumosi.

PS: Personajele din acest blogu sunt fictive si n-au nici o legatura cu Marius cel adevarat care nu m-a chemat la el la nunta acu un an si nu mi-a trecut nici pana acu, desi credeam ca-s prieten bun si cu el si cu nevasta’sa.

—————-
Now playing: Sage Francis – Different
via FoxyTunes

El Muerte: Morty

Pentru fani

Numele meu este (era?) Mortimmer Alexander Montgommery. Nu intrebati de ce. Desi tata a recunoscut ca era destul de beat cand mi l-a pus. Oricum, pana la urma s-a potrivit, oarecum… Desi, recent, de cand m-am bagat in Corporatie, imi zic El Muerte. Doar eu imi zic asa. Restul idiotilor imi zic Morty. Cica e mai scurt, mai usor de retinut, mai usor de pronuntat. Se pare ca dupa moarte oamenii raman la fel de idioti pe cat erau in timpul vietii. Si tin minte ca era plin de idioti…

Ca tot veni vorba – e foarte posibil sa fi uitat de chestia asta, desi pentru unii ar putea parea destul de interesanta, insa pe mine deja m-a plictisit – sunt mort. Mort pe bune. Tot nu cred ca pricepeti – sa va explic: nu-s mort in sensul ala metaforic “mort pe dinauntru”, “mort de oboseala”, “mort de beat”. Sunt M-O-R-T – undeva intr-o groapa ramele isi iau micul dejun – din mine. Ma urmariti? Hai, credeam ca faza cu El Muerte a fost un indiciu destul de bun. Stiti voi, insemna “moarte” intr-o limba de asta exotica… Nu? Tot nimic? Sa va mai explic o data: imaginati-va ca mergeti cu masina, undeva prin munti, pe un drum foarte ingust, pe marginea unei prapastii. Si, ei bine, drumul asta coteste la stanga; voi, cu masina voastra nu cotiti. Masina e una normala, care nu zboara. Iar jos, pe fundul prapastiei, sunt multi tepusi. Din fier; sau, mai bine, din adamantium. Si toate astea se intampla pe timpul lui Noe, deci vine potopul. Si ploua si cu meteoriti. Meteoriti mari de tot. Ei, in ce stare de agregare sunteti dupa toata povestea asta? Asa e – starea de agregare mort.

Dar sa nu mai fim morbizi. Ca tot ziceam mai sus de rame – asta imi aminteste de o povestioara a unui unchi de-al meu, pe care cred ca a intitulat-o “Circuitul materiei in natura”. Eram la pescuit si cred ca tocmai infingeam o rama in carlig, cand l-a patruns pe asta spiritul lui Blaga si a inceput sa filozofeze: “Vezi tu, nepoate, ca materia circula in natura. Pai uite, tu acu’ bagi rama aia in carlig si apoi o arunci in apa. In apa, un peste se plimba cu tatal lui si-i zice <<Tati, tati, uite o rama. Uite-o cum pluteste, deloc dubios. Hai s-o halim.>> Si musca fraierul. Tu tocmai lasi un peste orfan, dar asta conteaza mai putin. Ei bine, tu acu ai prins pestele si-l iei acasa, il tantesti in tigaie si ce faci? Il mananci. Numai ca, vezi tu, daca mananci multi pesti de astia cu rame in ei, mai ales pescuiti din lacu’ asta plin de zoaie, e inevitabil sa nu te duci dracu. Si, cand te duci dracu, nu-ti ramane altceva de facut decat sa te lasi mancat de rame. Care rame vor fi infipte candva de un gigel in carlig, in timp ce unchiu’su ii explica filozofia materiei in natura. Ca tot veni vorba – infinge si tu carligu ala mai bine, poate il zgarii pe Burebista in fund.” Ei bine, a avut dreptate – am ajuns mancare pentru rame. Si stiti de ce? Pentru ca sunt M-O-R-T.

Dar nu ma plang. Nu e pe cat de rau te-ai astepta. Adica, evident, exista viata dupa moarte (cum ar veni, tot in limba aia exotica vida después de la muerte – sau viata dupa mine). Si exista si Rai si Iad. Aici, baietii aia crestini au nimerit-o destul de bine. Nu m-as fi asteptat. Povestile cu biserica, faptele bune, rugaciunile, postul? Si alea-s pe bune… Si se tine cont de ele. Nici la asta nu m-as fi asteptat. Da’ deloc. Mare greseala. Si ca tot veni vorba de crestini – ortodocsii au ratat-o un pic: exista Purgatoriu. Stiu asta. Stiu asta foarte bine – pentru ca sunt in el.

Un mic ghid al vietii de dupa: dupa ce te duci, esti adus la judecata de dupa (din nou, nu ma asteptam nici la asta). Si exista doua liste: una cu bilele albe si una cu bilele negre. Alea cu bile albe se termina repede. Nici nu cred ca conteaza prea mult. Doar daca ai fost vreun sfintisor de asta in timpul vietii. Insa destul de rari astia. Dupa aia iti baga lista cu porcariile pe care le-ai facut. Ba nene, lista asta e lunga rau; plus ca se iau de fiecare chestie minora. Pe mine, de exemplu m-au agatat ca  nu ma spalam pe maini de fiecare data dupa ce scuturam soparla (ah… soparla… cat de tare imi lipseste) – adica, ce e asta ???? Ce treaba are spalatul pe maini cu viata de dupa? Uite ca are… Ca sa nu mai discutam de absentele nemotivate de la biserica. Alea m-au ingropat rau de tot. Asa ca acum is in Purgatoriu.

Ca tot veni vorba, cam tre sa intru in tura. Va las aici. Revin cu mai multe detalii. Aaa… si nu uitati: Mergeti la biserica! Credeti-ma…
—————-
Now playing: Cage – The Death of Chris Palko (Ft. Camu Tao)
via FoxyTunes

Cea mai lunga zi

Pentru cei rastalmaciti,

fara numar

Ziua asta lunga se intampla acu vreo 2 spre 3 ani sau, daca preferati un alt sistem calendaristic, acu multa bere. Desi s-au deschis multe sticle de atunci, ziua asta despre care vreau sa vorbesc eu acum o sa ramana pentru destul timp nominalizata si catigatoare detasata a titlului de cea mai lunga zi. Lunga precum o zi de vara. Care era in ziua aia…

Era o zi de vara. Cu doua zile in urma dadusem licenta scris si ne relaxaseram la niste bere la Motoare. Nu zic, fu frumos in ziua aia, ne-a si aproape plouat asa un pic in ziua aia, cand s-au spart norii peste paharele noastre de plastic; insa nimic epic. Am putea baga scuze de alea ca trebuia sa ne pastram simturile ascutite, ca acusi aveam si oralu’ si nu se cade sa te duci sa-i prezinti la gigel munca ta de juma de ora, cat a luat downloadu, duhnind a cea mai pura doaga. Adevarul este ca, desi am tras cu spor, dupa puterile noastre de inca juni, concentratia de bere in apa care ti-o turnau aia in pahar era numai buna incat sa-ti creeze o senzatie metafizica asupra simtului olfactiv confruntat cu savoarea unei beri proaspete. Sau, pentru cei mai putin prolifici intre ale aberatiile mele, iti tranteau aia o picatura de bere in ditamai paharul de bere, numai buna sa-ti pacaleasca limba ca tu bei ca porcul, in timp ce ficatul tau respira usurat ca in sfarsit se hidrateaza si el.

Asa ca, dupa ce am dat noi si oralu’ si l-am trecut toti cu brio, am zis sa repetam experienta. Spre norocul nostru, la Motoare era inchis – ceea ce demonstreaza inca o data ca bodega aia cu e betivi-proof – cum sa-i vina omului sa-si inece amarul/bucurie/nevasta daca tu nu tii bodega deschisa. Si ne-am pus noi sa cautam un alt loc de placeri bahice (desi ma indoiesc ca asta o fi zeul hameiului). Aici fac o paranteza, spre deliciul celor care nu suporta frazele cu mai mult de douazeci de propozitii in ele. Locul unde a inceput ziua a fost indicat de catre Tibi. Care Tibi are un real talent de a gasi cele mai obscure bodegi fix in mijlocul capitalei. Daca exista un birt in centrul centrului in care oamenii batuti de soarta baga tuica, Tibi stie sa te duca in locul ala. Si ca tot am zis de asta, asa iti dai seama ca o sa te imbeti praf in bodega in care tocmai ai intrat: e abia 9 dimineata si abia mai gasesti o masa libera, ca la celelate sunt oameni beti. Si daca te uiti adanca in ochii lor iti dai seama ca nu au dormit acolo.

Revenind – si ne-am apucat noi de degustat. Iar bere care am degustat-o era o adevarata placere: Ursus facut pe vapor, la halba, la modestul pret de 25.000 lei. O reala placere. Plus ca nu era intinata cu apa spurcata pe care o intalnisem la Motoare. Si bem… Eram eu, Tibi, Claudiu si Ion. Care ultimii doi erau hotarati sa nu stea mai mult de trei beri ca aveau unu de dus la munca, unu de dus la alte indeletniciri despre care vom vorbi mai incolo. Pe la a cincea bere, Ion si-a dat seama ca ar fi totusi o idee buna sa ajunga si el la munca. Si a plecat; surprinzator a reusit, cumva, sa nimereasca metroul si drumul pana acolo. Dupa inca vreo 2-3 bucati, Claudiu a primit si el telefonul ala magic la care de obicei prietenii tai neseriosi te intreaba daca trebuie cumva sa iei paine. Si a plecat si el… pe destule carari incat sa nimereasca drumul. Asa ca am ramas eu cu Tibi, care am facut inca o estimare proasta – in mare asta a avut legatura cu faptul ca am cam chiulit la Probabilitati si Statistica si nu stiam sa analizam calumea un esantion. In speta, am zis ca mai stam vreo doua beri si dupa aia o intindem. N-am stat doua beri. Nu Nu… Am stat inca destule beri incat sa nu mai stim cate beri am stat; am stat destul incat sa nu mai stim daca eram doar eu si Tibi la masa, sau se intorsesera si ceilalti doi. Cred ca incepti sa intelegeti cat de mult am stat. Pana la urma am plecat; n-am nici cea mai vaga idee de ce sau cum.

Daca pana acum timpul se contractase, acu’ a inceput sa se dilate, la fel ca toata realitatea din jurul meu. La un moment dat ma suna mama si eu, bineinteles, am raspuns (spuneti cu mine “Nu, nu sunt beat, doar am baut cateva beri” de multe ori). Nu cred ca si-a dat seama ca eram praf; faptul ca mi-a zis ca iar am baut ca ultimul porc a fost doar o gluma care o facem noi in familie (“Salut, unchiu Vasile?” “Da, alo hic, cine ma-ta esti, Dan?” “Ba! iar ai baut ca ultimu’ porc!” cam asa ne sunam noi de anul nou). Si dupa ce s-a megadilatat timpul pana am ajuns in statia de 601 (care era in fata bodegii)… Stai, fraza asta e mai amuzanta daca o zic asa: Cand m-am urcat in 601 mi-am dat seama ca autobuzul era un model nou care suporta viteza luminii – m-am urcat, m-am asezat, am clipit, si m-am trezit in Grozavesti. Cred ca si ceilalti calatori erau la fel de suprinsi ca si mine, ca-mi aruncau priviri destul de uimite.

Si am ajuns la episodul eu in camin. Care e partea delicata a povestii noaste, despre care e posibil sa existe oarecare dubii asupra veridicitatii. Si eu am crezut ca e posibil sa fi denaturat realitatea. Insa este statistic dovedit ca nu halucinez cand beau (si nici nu uit, ceea ce e cam de rahat, ca de multe ori beau ca sa uit – dar asta e alta poveste). Revenind – nu stiu daca s-au facut studii, dar se pare ca daca urci scarile in camin atunci cand radiatia gamma emisa de soara are o anumita valoare – ei bine ti se face un pic dubios la stomac. Asa ca nu prea am mai ajuns in camera, ci am tras pe dreapta la prima camera de recreere – nu de alta da voiam sa-i lasa o surpriza lu tanti femeia de servici, sa aiba motiv sa tipe maine dimineata. Si cum imi scuipam eu asa plamanii, aud o usa vecina trantindu-se si cineva facandu-mi duet. Dupa un timp m-am cam plictisit de duet, mai ales ca nu prea ne sincronizam la octave, si m-am oprit. Dar nu am parasit incinta; si nu pentru ca abia mai puteam sa merg, cat mai ales ca devenisem ingrijorat de vecinul meu, care parea ca deja isi scuipase vreo doua esofage si acu se chinuia din greu cu duodenul. Ca sa n-o mai lungim, pana la urma am iesit amandoi si ne-am uitat unul in ochii abia mijiti ai celuilalt, ca ultimele scursuri ce eram, constienti ca o sa murim tineri, dar macar o sa lasam un cadavru bine conservat in alcool.

S-a dovedit ca colegul meu intr-ale decartarii era o ea. Nu cea mai frumoasa reprezentanta a rasei feminine. (Desigur, asta nu mi-am dat seama atunci, ci mult mai tarziu cand ne-am revazut. In momentul ala mi se parea fata cu cel mai frumos cap care imita miscarie unei ameobe) Asa ca am inceput mega-conversatia noastra: eu am zis “ai baut?” ea “da” eu “naspa” ea “da tu de ce” eu ma apucam sa-i povestesc “pai am dat oralul si…” ea “pai da-mi si mie unul” Acu’ nush cum unui om cu sange in alcool i se pare o idee buna sa dea o rusinoasa. Nu-mi pot imagina. Asa ca am zis hotarat “DA!” Asa poti trai o senzatia foarte greu de descris: pentru ca in momentul in care te simti mai fericit (daca reusesti sa simti ceva) iti vine sa tipi de bucurie, dar in acelasi timp esti semi-constient ca e posibil ca odata cu tipatul sa mai iasa din tine si altceva, mai putin plin de pasiune, si mai mult plin cu ce-ai mancat in ultimul timp. Si stai asa in momentul ala si duci o lupta interioara, si faci cele mai caraghioase fete posibile, si te intrebi daca totusi n-ar trebui sa te increzi in switch-ul dintr caile respiratorii/digestive/ce-o mai fi pe-acolo si sa tipi ca boul “DA! DA! DA!” Mi-ar place sa spun ce-am facut insa nu mai stiu – cred ca si camera ei avea un portal de asta cu viteza luminii si am clipit si m-am trezit in pat. Prezervativele vag uzate din buzunare, din cauza caroara m-am vazut nevoit sa imi spal blugii bine de tot inainte sa-i port din nou, cat si faptul ca am mers normal urmatoarele zile, imi dau cateva idei in legatura cu ce s-a intamplat.

M-am trezit ca mi-a sunat telefonul. Deloc surprinzator, era prietena mea, ingrijorata ca nu i-am raspuns pana atunci. Nu stiu exact ce i-am zis. Cert e ca ea a inteles ca am baut cam mult si-s in camera si mi-e rau si ca ea ar trebui sa vina si sa aiba grija de mine. Si, daca tot era in pat langa mine, iar mi-a venit ideea aia minunata ca ar fi cool sa ma culc cu ea. N-am idee de unde-mi vin ideile astea cand sunt beat… de obicei sunt pasnic. Acu’, toata ziua s-ar fi dus dracului daca n-as fi fost un tip prevazator; ba, mai mult, daca n-as fi fost un tip lenes care se duce la farmacie o data pe luna si-si face provizii serioase. Ca altfel ma gandesc ca ar fi batut la ochi daca mi-as fi terminat stocul.

Anyway, pana la urma a plecat si ea, si am reusit sa inchid un pic ochii, destul incat sa ajunga Ion (ala din primul paragraf) in camera. Care Ion, vazandu-ma tolanit in pat (norocul lui ca nu s-a uitat sub patura ca orbea) a zis cu amar “Bine ca tu ai stat si ai dormit toata ziua. Eu de-abia mai stateam la birou” I-am urat, evident, numai bine.

Bafta,

Dan

PS: n-am facut spellcheck ca mor de somn; sper sa intelegeti ceva

Tot cu Gugalu

Din categoria cum ma da lumea peste mine, va prezentam azi exemplele:

cum sa te bagi in seama cu o femeie

cum sa ai vrajala

Daca ati crezut vreodata ca Ghidurile mele practice sunt degeaba, ei bine, cautarile de mai sus demonstreaza ca sunt mai necesare ca niciodata. Si mai demonstreaza ca ar cam fi cazul sa scriu un ghid despre cum chiar sa gasesti informatia care iti trebuie pe Gugal.

Later edit: Ba nene, deci Gugal asta e tata lor, mi-a oferit distractia maxima pe ziua de azi, pentru ca s-au mai gugaluit urmatoarele:

“silvia epure”	2
fanii nirvana tristi	1
vrajeli pentru liceence	1

Acu, ultimele doua is de asteptat. Da’ la prima am fost like wtf. Dupa aia ma bagat si eu gugalu ala sa vad de ce se ajunge la mine. Si e de bine Dar, totusi, cine o cauta pe fufa satului pe gugal ????

Despre Manole

Prima chestie interesanta despre Manole este ca nu-l cheama tocmai Manole.  Ce e si mai ciudat e ca desi toata lumea ii spune Manole, iar el insista sa-i spui Manole, pana acum nu i-a trecut prin cap sa-si schimbe numele. Sau poate nu a vrut. Dar il stiu ca stamba din nas si maraie urat cand trebui sa semneze contracte iar cineva face greseala sa-i citeasca numele, insa ma mir cum o sa fie cand s-o insura si popa i-o zice “Se cununa robul lui Dumnezeu, Ţuţică Amalio Rozmarin Etecuru”. Manole e un nume pe care si l-a ales el mai tarziu. Gurile rele zic ca i-a ramas porecla pentru ca a avut el prin liceu o prietena, Ana, iar ala de i-a dat cep Anei asteia le-a povestit cum Manole, ca un mester bun ce era, lasase fata zidita bine, si i-a ramas astuia pe cap sarcina ingrata de a surpa Manastirea Argesului. Dar cei care-l cunosc bine pe Manole, ca mine de exemplu, stiu ca-si zicea asa de mult;  de ce si-o fi  zis asa, nu prea mi-a fost clar niciodata.

Acuma, in legatura cu prenumele lui – cred ca parintii lui au fost fondatorii aripii masonice care a inventat manelele, iar certificatul lui de nastere o fi fost manifestul revolutionar pentru noul curent. Mai umbla si zvonul ca parintii sai n-ar fi fost tocmai strangatori cand a venit vorba de neuroni; ba chiar stiu pe cineva care a afirmat ca o bucata de hartie igienica ar fi mai acutita ca mintea lor; desigur, doar zvonuri. Mai interesant mi s-a parut mereu numele sau, iar Manole a povestit toata copilaria lui cum n-o sa-si schimbe niciodata numele pentru ca ar avea o provenienta profund istorica, ce ar data de pe vremea lui Vlad Tepes. Nu cred ca l-a crezut cineva vreodata. Asa ca nu va puteti imagina cat de surprins am fost cand am descoperit intr-un anal istoric turcesc ca tot ce ne spusese Manole era cat se poate de adevarat. Nu mai tin minte cum ii zicea cronicarului turc sau voluminoasei sale opere, insa nu cred ca am sa uit vreodata povestea al carei titlu, in traducere libera, ar fi cam asa “Cruntii demoni ai infingerii dorsale – Eteteapa si Etecuru”. Ca s-o rezum, caci n-as vrea sa deviem de la personajul nostru pricipal, cei doi “demoni” erau doi osteni ai lui Tepes care se ocupau cu asezarea discreta a fundului otoman in teapa romaneasca din stejar pur. Si astia doi isi intampinau mereu clientii cu un ranjet larg si, cum unul tinea lemnul nobil iar celalalt paganul turc de parti mai putin nobile, se salutau intre ei: “Ete teapa!” “Ete curu!” Cronicarul otoman mai sustine ca vorba despre cei doi s-a raspindit repede prin ostile turcesti, si, datorita tremurului de frica ce-l apuca pe fiecare turc la auzul celor doua nume, cei doi si-au primit porecle dupa saluturile lor. Niste prieteni academici carora de povestisem istoria respectiva sustineau ca cel mai probabil cronicarul turc nu-ntelegea o boaba de romana, iar poreclele au fost adoptate de ostile romanesti deoarece caterinca era o practica veche printre stramosii nostri. Cu toate acestea, nu exclud ca academicienii astia sa fi fost invidiosi pe originea nobila si istorica a lui Manole.

L-am cunoscut pe Manole pentru ca, dupa ce s-a mutat cu ai lui in scara cu mine, a inceput sa se joace in acelasi tarc plin de fiare ruginite in care ne jucam mai toti copii din cartier. Toti cei din scara cu mine am considerat faptul ca Manole s-a mutat in scara cu noi si nu in alta parte ca fiind o mare binecuvantare. Si asta pentru ca de mic Manole a fost un spirit practic si intreprinzator: parintii sai erau niste romantici incurabili care nu credeau in valoarea materiala a unei jucarii (din nou, stiti cum sunt cartierele din orasele mici, pline de oameni invidiosi care raspandeau zvonul ca parintii lui Manole erau asa saraci ca nici apa nu-si permiteau s-o traga). De asta, deoarece Manole nu avea nici o jucarie, a aparut expresia “a te juca cu puta in tarana”. Noi ii ziceam “a te juca cu puta printre fiare”, dar stiti cum sunt denaturate niste vorbe cand circula din gura in gura. Ei bine, in timp ce parintii sai erau visatori, Manole intelegea ca tot farmecul copilarii sta in a avea cat mai multe jucarii. Si, fiind de mic un baiat inteligent, si-a dat seama ca jucariile astea nu trebuie neaparat sa fie alea tale. Asa ca in fiecare zi cand venea in fierarie, isi alegea cu ce jucarii voia sa se joace in ziua respectiva si il ruga frumos pe posesorul lor sa i le imprumute. Nefiind o lumea perfecta, bineinteles ca mai dadea si peste copii neciopliti care ii refuzau cererea amabila; asa ca Manole, fiind un aparator al valorilor morale si al bunei educatii, le aplica o mica corectie. Si pentru ca psihicul nostru nu era inca destul de dezvoltat pentru a intelege corectii morale, Manole aplica una fizica si sanatoasa. Il ajuta si faptul ca era cu doua capete mai mari decat oricare dintre noi si, daca o minune l-ar fi facut sa stea pe loc cinci minute, l-ai fi confundat usor cu un dulap. Si e bine ca l-am avut pe Manole in fierarie, pentru ca corectiile lui chiar au dat roade, asa incat dupa vreo luna, toti cei pe care ii ruga sa-i imprumute ceva ii inmanau acea jucarie cu cel mai politicos zambet posibil. Cateodata imi place sa cred ca, dupa ce am crescut, datorita lui Manole, cei din carierul meu am fost cei mai politicosi oamenii ai generatiei noastre. Dupa cum am spus, cei din scara de la noi erau binecuvantati: Manole nu tanjea niciodata dupa jucariile noastre, pentru ca spunea ca-si respecta vecinii, mai ales cei care stiau unde locuia el si ca Manole invatase teoria corectiei fizice de la taicasu, caruia ii placea sa-i predea cate o lectie in fiecare saptamana. Ba, mai mult, cateodata impartea cu noi din recolta sa, mai ales cand se simtea coplesit de informatia ce-o primise cu o seara inaintea si simtea ca ar fi bine sa eliminea orice sansa de studiu nou. Stiti cum sunt copii – au o capacitatea si o atentie destul de limitate cand vine vorba de invatat.

Mai sunt multe de zis despre Manole, dar pe seara asta imi opresc povestea aici.

Dan